Şapte tineri, reţinuţi pentru trafic de droguri

Şapte tineri, membri ai unei grupări infracţionale specializate în trafic de droguri de risc, între care Laurenţiu Ioanovici, nepotul decanului Baroului Vrancea, Ioan Ioanovici, au fost reţinuţi, astăzi, în urma unor ample percheziţii desfăşurate în Bucureşti şi în judeţul Vrancea.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Vrancea, percheziţiile în urma cărora a fost destructurată gruparea de traficanţi de droguri de risc au fost făcute de către poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vrancea şi de către procurorii din cadrul DIICOT - Biroul Teritorial Vrancea. În urma percheziţiilor şi a prinderii în flagrant delict, poliţiştii au ridicat telefoane mobile şi cântare electronice folosite în activitatea infracţională, aparatură specifică pentru realizarea unei culturi de cannabis, 2.500 de lei, 50 de grame de cannabis şi cinci grame de haşis. Din cercetări, poliţiştii spun că a reieşit că, începând cu luna mai a acestui an, cei şapte ar fi constituit un grup infracţional organizat şi ar fi traficat aproximativ 700 de grame de cannabis, obţinând din activitatea infracţională 40.000 de lei.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, printre cei şapte tineri reţinuţi pentru trafic de droguri de risc se află şi Laurenţiu Ioanovici, nepotul decanului Baroului Vrancea, Ioan Ioanovici. Tinerii au fost reţinuţi pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc, urmând a fi prezentaţi Tribunalului Vrancea, cu propunere de arestare preventivă. Suportul de specialitate în acest caz a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Flagrant delict la festival, în Mamaia Un bărbat a prezentat „oferta” de droguri procurorilor DIICOT (VIDEO)

07 May 2024 193

Droguri la un festival din Mamaia Arest preventiv pentru trei persoane. Oficial de la Tribunalul Constanța

07 May 2024 293

La finalul minivacanţei de 1 Mai şi Paşte Sancțiuni și testări pentru alcool și droguri în staţia de taxare de pe Autostrada A2 Bucureşti-Cernavodă

06 May 2024 535

Constanța Bărbat, prins cu droguri în flagrant delict la un festival din Mamaia

06 May 2024 452

Oficial de la DIICOT Constanța Droguri la un festival de muzică din Mamaia! Două persoane reținute

06 May 2024 452

În județul Constanța Acțiuni ale specialiștilor antidrog în stațiunile de pe litoral (Galerie FOTO)

06 May 2024 377

Un tânăr din Satu Mare și o educatoare din Marea Britanie, condamnați la Constanța, pentru droguri!

04 May 2024 774

Justiție Constanța Închisoare cu suspendare pentru un tânăr din Constanța prins cu zeci de grame de Cannabis pregătit pentru vânzare

03 May 2024 554

IPJ Constanța Acțiune a polițiștilor în stațiunea Mamaia. Peste 200 de persoane legitimate și peste 100 de vehicule verificate (FOTO)

03 May 2024 408

DIICOT, surpriză la percheziții în București! Canabis în borcane de murături (FOTO)

03 May 2024 365

DIICOT a făcut mai multe rețineri! Droguri în zona Centrului Vechi din București. Oficial de la procurori

02 May 2024 506

Județul Constanța Acțiuni antidrog, în stațiunile de pe Litoral, în minivacanța de 1 Mai (GALERIE FOTO)

02 May 2024 406

În Constanța Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea violenței și a traficului de substanțe interzise

01 May 2024 648

Cererea de arestare, respinsă Trafic de cocaină la Constanța! Ce sume de bani cerea suspectul pentru drogurile comercializate (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 May 2024 555

Poliția RomânăServiciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui trafic de droguri

30 Apr 2024 268