Şase tineri reţinuţi

Ieri, ora 19.00, lucrătorii Secţiei 8 Poliţie Rurală Băneasa au fost sesizaţi de către reprezentanţii unei societăţi de transport a energiei electrice privind furtul de componente metalice de la ancorele de susţinere a unui stâlp amplasat în apropierea localităţii Şipote, comuna Deleni.
 
În urma investigaţiilor efectuate poliţiştii au identificat ca suspecţi de comiterea faptei 6 tineri cu vârste cuprinse între 20 şi 29 ani, cu toţii din comuna Dobromir, sat Văleni. Din cercetări s-a stabilit că aceştia, la data de 14 aprilie, în jurul orei 12.00, s-au deplasat aproximativ 10 km., cu două atelaje hipo, pe un drum de pământ din localitatea Văleni, până la stâlpul aflat în apropierea satului Şipote, unde prin utilizarea de chei, ciocane şi dălţi, au demontat componentele de susţinere a trei ancore, cu intenţia de a le valorifica la centre de colectare a fierului vechi, stâlpul cazând la pământ în cursul aceleiaşi zile. Mai multe componente metalice aparţinând ancorelor desfăcute, au fost descoperite de poliţişti în pădurea din apropiere, unde aceştia le-au ascuns după săvârşirea faptei, cu intenţia de a le valorifica ulterior. Prejudiciul cauzat este estimat la aproximativ 650.000 lei în acest moment, dar acesta este provizoriu şi urmează a fi actualizat cu toate daunele rezultate. Suspecţii au fost reţinuţi pe bază de  ordonanţă, urmând a fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 448

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1079

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 344

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 350

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1730

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 652

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 991

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 952

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 628

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 803

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 667

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 914

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1532

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 797

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 549