Scandalul RCA s-ar putea lăsa cu acţiuni în instanţă

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a trimis următorul comunicat de presă:

“În urma negocierilor între reprezentanţii Autorităţii de Supraveghere Financiară, cei ai transportatorilor din România şi companiile de asigurări, de la finalul anului trecut, nu s-a respectat protocolul semnat pe data de 22 decembrie 2015, care prevede limitarea creşterii RCA la maximum 50% faţă de iunie 2015.
 
În cazul în care se va dovedi că întâlnirea din 22 decembrie 2015 a fost doar o încercare de inducere în eroare a transportatorilor, pentru a se obţine încetarea protestelor, pe lângă acţiunile noastre viitoare, vom deschide o acţiune în instanţă împotriva ASF, care încalcă mai multe legi internaţionale. La întâlnire au participat reprezentanţi de la Ministerul Finanţelor, Consiliului Concurenţei şi preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Mişu Negriţoiu. Conform protocolului pe care reprezentanţii autorităţilor şi l-au asumat, până la sfârşitul anului trecut trebuia să se facă modificările pentru normele RCA, în sensul celor discutate, lucru care nu s-a întâmplat, iar firmele de asigurare au crescut deja valoarea poliţelor RCA mai mult decât s-a negociat. Protocolul de înţelegere prevedea şi excluderea Cărţii Verzi de la calculul daunalităţii, pentru transportul local de persoane.

La această situaţie se adaugă o nouă încercare de a modifica legislaţia din România, în defavoarea cetăţeanului şi a transportatorilor. La întâlnirea care a avut loc ieri, 11.01.2016, la Ministerul Transporturilor, ne-a fost prezentat proiectul de ordonanţă de urgenţă întocmit de ARR - respectiv DGTR - şi asumat de Minister, prin care era modificată legea 265/2008 privind gestionarea siguranţei circulaţiei pe infrastructura rutieră, republicată în 2012, în care, din primul articol se abrogă auditul pe drumurile judeţene, motivându-se prin faptul că “guvernul nu are bani.”
La articolul 1, alineatul  (2), litera c) și alineatul (5), literele d), e) și f) se abrogăAcest proiect a primit vot negativ din partea partenerilor de Dialog Social, atat din partea patronatelor, cât şi a sindicatelor, dar, cu toate acestea, reprezentanţii Ministerului au afirmat că, în ciuda opoziţiei noatre, o vor trimite la Guvern, pentru aprobare, invocând faptul că votul nostru nu are nicio valoare, pentru că noi suntem doar consultaţi.

“Nu este  corect pentru cetăţenii acestei ţări ,pentru transportatorii care bat zi de zi aceste drumuri, să fie scoase de la audit şi control drumurile judeţene, aceste drumuri care trebuie să fie auditate şi inspectate, ca să întrunească toate criteriile europene. Noi sperăm ca în urma auditării şi inspectării acestor drumuri, atât naţionale, cât şi judeţene, să vedem că apar parcări pentru timpul de odihnă al şoferilor, că vor fi semnalizate conform normelor europene, în niciun caz că se vor trezi unii numiţi ca până acum în funcţii de conducere, iar acum trebuie să răspundă la apel, în defavoarea românilor”, a declarat Vasile Ştefănescu, Preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (C.O.T.A.R.).

Solicităm Ministrului Transporturilor – care, în opinia noatră, vrea să aducă un plus de valoare acestei activităţi, să-i demită din funcţii pe toţi cei care au participat la elaborarea acestei forme de OUG, prin care erau lăsate la latitudinea Consiliilor judeţene, dacă să facă sau nu audit şi control.

O altă problemă pe care am observat-o este aceea că ARR vrea să-şi asume şi rolul de control pe acest segment, unde nu are nicio experienţă. Părerea noastră este că o altă entitate cu experienţă în infrastructura drumurilor trebuie să şi-o asume, dar credem că şi aceasta este o decizie politică, ţinând cont de faptul că  ARR este o entitate care se autofinanţează, din banii transportatorilor.
Pe de altă parte, angajaţii ARR, deci, implicit cei care vor prin această OUG ca să facă acţiunile de control, nu sunt funcţionari publici şi vor putea în continuare să facă ce vor cu banii. “Numai spre finalul anului trecut, ARR a cumpărat 8 sau 10 autoturisme Opel Insiginia, la un preţ de 22.000-25.000 euro/bucata, pentru ca directorii să se plimbe, cu toate că aveau maşini şi nu erau nici vechi. Aşa se procedează când se confundă o Autoritate a Statului cu propriul SRL şi asta ţi-o poţi permite atât timp cât nu te supui Legii Funcţionarului Public”, a declarat Vasile Ştefănescu (C.O.T.A.R.).
 

Transportatorii atrag încă o dată atenţia asupra faptului că românii nu vor putea suporta o creştere a preţului poliţei RCA cu până la 400%, care ar ajunge la valori mai mari decât ale autoturismelor pentru care este plătită asigurarea, iar firmele de transport sunt ameninţate cu falimentul, din cauza deciziilor politice. Toate acţiunile recente ale autorităţilor sunt făcute în defavoarea actorilor de pe această piaţă internă”.
 
    
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Vinerea Mare, polițiștii din Constanța împart zâmbete și cadouri pentru copii (VIDEO)

03 May 2024 590

Firme Constanța Ce decizii au adoptat acționarii Tar 02 Special SA în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor

02 May 2024 332

Terapie prin dans pentru vârstnici. Cursuri la Constanța (VIDEO)

15 Apr 2024 556

Evenimente Constanța weekend 12-14 aprilie! Unde puteți petrece clipe relaxante în acest sfârșit de săptămână

11 Apr 2024 840

Licitații Constanța Garda de Coastă își asigură parcul de autovehicule pentru mai mult de 360.000 de lei (DOCUMENT)

02 Apr 2024 615

Cumpărări directe Constanța ABADL, asigurări obligatorii pentru aproape 50 de autoturisme din patrimoniul propriu (DOCUMENT)

01 Apr 2024 421

IPJ SibiuUn bărbat cercetat pentru furt calificat a fost reținut

21 Mar 2024 374

Ghidurile de finanțare pentru Programele Rabla Clasic și Rabla Plus, publicate în Monitorul Oficial

12 Mar 2024 841

IPJ SibiuPolițe RCA false

11 Mar 2024 340

Firma secretarului general al UNTRR furnizează servicii RCA pentru Consiliul Județean Constanța (DOCUMENT)

27 Feb 2024 819

Polițele de asigurare obligatorie RCA pentru autobuze electrice din municipiu Constanța, cumpărate de la Groupama Asigurări SA

27 Feb 2024 569

Transport Public SA Tulcea a cumpărat servicii de asigurare RCA și CASCO pentru aproximativ un milion de lei (DOCUMENT)

22 Feb 2024 781

Cumpărări directe Constanța Primăria, achiziție de polițe de asigurare obligatorie și facultativă pentru mai multe autoturisme (DOCUMENT)

12 Feb 2024 783

Oficial de la ISU B-IF despre cazul brokerului cercetat pentru emiterea mai multor polițe falsificate

02 Feb 2024 883

George Simion a încercat să intre cu protestatari AUR în sediul ASF

26 Jan 2024 572