Se circulă INFERNAL către Constanţa

Circulaţia rutieră pe sensul de mers Eforie Nord către Constanţa este aproape blocată.

Şi asta din cauza numărului mare de maşini.

În acest context amintim că în nodul rutier A4 (km 19+750) - DN 39 (km 8+100) a fost modificată semnalizarea verticală, traficul greu (autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone) dinspre A2 către Agigea fiind direcţionat pe pasajul existent de pe A4, care supratraversează DN 39. Autovehiculele de mare tonaj îşi vor continua deplasarea până în intersecţia cu sens giratoriu în care se termină autostrada (zona Sanatoriul Agigea), apoi vor reveni pe aceasta (pe a treia ieşire a sensului giratoriu), până în intersecţia cu sens giratoriu cu DN39, pe care o vor părăsi tot la a treia ieşire, către Agigea.

Măsura, care se aplică pentru perioada 1 iulie - 15 septembrie 2015, a fost luată în vederea protejării structurii de rezistență a podului peste Canalul Dunăre-Marea Neagră de la Agigea, situat pe DN39 (km 8+988). Astfel, prin fragmentarea traficului greu, se previne pătrunderea pe pod a mai multor autovehicule de mare tonaj în acelaşi timp, în condiţiile în care valorile de trafic sunt ridicate în perioada sezonului estival.

Precizăm că, pe acest pod, este permisă circulaţia tuturor categoriilor de autovehicule, pe cele patru benzi, exceptând transporturile agabaritice. Însă, este impusă restricţie de viteză de 50 km/h.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Dosar penal întocmit unui tânăr de 20 de ani. Acesta ar fi comis mai multe infracțiuni

07 May 2024 106

Judecătorii au anulat executarea silită a Georgetei Tapangea. Primăria Constanța dorea să desființeze o construcție din zona Brotăcei pentru a amenaja un parc

07 May 2024 148

Primăria Mangalia, executată silit. Ce spune primarul Cristian Radu despre un teren scos la licitație de un executor judecătoresc (DOCUMENT)

07 May 2024 162

Tribunalul Constanța s-a decis Holiday Club Olimp SRL poate obține un teren de pe domeniul privat al comunei Chilia Veche. Inițial, licitația pentru vânzarea acestuia a fost anulată

07 May 2024 114

Teren în Mamaia, disputat de Habitat și Ambient SA și Primăria Constanța! Judecătorii au nevoie de mai mult timp pentru deliberări

07 May 2024 118

Judecătorii Tribunalului, verdict de peste 20 de milioane de euro – profitul din Portul Constanța! Unde vor merge banii (MINUTA)

07 May 2024 176

Judecătorii explică de ce administrația Chițac nu poate recupera 4,38 de milioane de dolari, prejudiciu calculat în Dosarul Retrocedărilor din Constanța (MOTIVARE)

07 May 2024 130

Este oficial! Asociația Handbal Club Dobrogea Sud Constanța a intrat în insolvență! Câți bani a primit în ultimii ani de la Primăria Constanța (DOCUMENT)

07 May 2024 119

Organizarea celei de-a 61 ediții a Festivalului de la Mamaia, licitată la pachet cu Festivalul Cântecului și Dansului PopularCe prezentatori și recitaluri își doresc organizatorii?

07 May 2024 152

APM Constanța PUZ pentru parcelarea unui teren la Valu lui Traian! Cine vrea să construiască locuințe

07 May 2024 131

Primăria Constanța Parcul Tăbăcărie în plină amenajare – lucrări de asfaltare pe aleea de lângă Țara Piticilor (GALERIE FOTO)

07 May 2024 133

Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța Bărbat suspectat de fabricarea și livrarea substanțelor dopante, arestat preventiv. Complicii, sub control judiciar

07 May 2024 148

CSM Constanța Gimnasta Sabrina Voinea s-a întors cu două medalii de argint din Italia (GALERIE FOTO)

07 May 2024 204

Județul Constanța Unde se întrerupe furnizarea energiei electrice în zilele următoare pentru efectuarea de lucrări

07 May 2024 286

Atenție, constănțeni! Semaforul de la intersecția străzilor Tomis cu Tulcea va fi oprit (Galerie FOTO)

07 May 2024 381