Se împlinesc trei ani de la moartea scriitorului român Fănuş Neagu

Astăzi s-au împlinit trei ani de la moartea celui care şi-a pus amprenta pe literatura românească, scriitorul Fănuş Neagu.
Fănuş Neagu s-a născut în judeţul Brăila, într-o familie modestă. În timpul vieţii, a fost redactor la revistele „Luceafărul” şi „Amfiteatru”, director al Teatrului Naţional din Bucureşti, a condus săptămânalul „Ţara” şi cotidianul „Cronica Română”, a fost membru corespondent al Academiei Române, până în 2001, când a devenit membru titular.
Printre operele sale cele mai importante se numără romanele „Scaunul singurătăţii”, „Frumoşii nebuni ai marilor oraşe”, nuvelele „Casa de la Miezul Nopţii sau Paiaţa soseşte la timp”şi „Echipa de zgomote”. Fănuş Neagu a scris şi numeroare piese de teatru, care au fost jucate la Teatrul Nottara din Bucureşti şi scenarii de film.
Pentru activitatea sa în domeniul literaturii, academicianul a primit din partea Uniunii Scriitorilor numeroase premii.
În ultimele luni din viaţă, Fănuş Neagu a fost internat la spitalul Elias din Bucureşti, suferea de cancer la prostată, în fază terminală. Scriitorul a murit la Elias, la 79 de ani şi a fost înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti.
 
Sursa foto: www.cinemagia.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Banca Naţională a României lansează o monedă din argint cu tema 90 de ani de la nașterea lui Fănuș Neagu.

09 Dec 2022 1285

Scriitorul Fănuș Neagu ar fi împlinit astăzi 89 de ani

05 Apr 2021 1881

Știați că Într-o zi de 24 mai se stingea din viață...

24 May 2015 1859