Sindicaliștii acuză Referendumul pentru Portul Constanța, anunțat de Mazăre, nu este legal!

Primarul Municipiului Constanța, Radu Mazăre, a declarat public, astăzi, că nu exclude organizarea unui referendum local pe tema transferului unui pachet suplimentar de acțiuni ale C.N. „Administrația Porturilor Maritime” S.A. Constanța, la administrația publică locală.

„Ne arătăm încă o dată surprinderea cu privire la modalitatea în care, domnul Radu Mazăre, abuzând de calitatea sa de persoană publică, înțelege să dezinformeze opinia publică locală și natională. Atragem atenția că reglementarea legală a inițierii și derulării unui referendum local este asigurată prin Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, cu toate modificările și completările ulterioare, act normativ care, din fericire, se aplică pe întreg teritoriul statului român, inclusiv în Municipiul Constanța. Potrivit acestui act normativ, referendumul local reprezintă una dintre modalitățile în care cetățenii unei unități administrativ-teritoriale, în cazul nostru, cetățenii orașului Constanța, pot fi consultați, dar numai în probleme de interes local. Ori, prin discursul demagogic al domnului primar Mazăre, se lansează ideea organizării unui referendum local cu privire la Portul Constanța, care, așa cum am arătat mai sus, reprezintă un obiectiv strategic de interes național și prin urmare poate face cel mult obiectul unui referendum la nivel național. Nu în ultimul rând, îi atragem atenția domnului Mazăre că orice demers în acest sens trebuie să fie realizat cu respectarea dispozitiilor Legii nr. 3/2000, respectiv înaintarea unei propuneri justificate către Consiliul Local, supunerea proiectului de hotărâre dezbaterii publice, care de asemenea, trebuie să respecte dispozițiile legale în ceea ce privește consultarea cetățenilor și, în mod obligatoriu, să se circumscrie doar sferei interesului local. Atenționăm pe această cale că, prin demersul inițiat, primarul Mazăre urmează să efectueze încă o cheltuială  nejustificată din bugetul local, pentru un nou demers nelegal și fără finalitate juridică, ca și cel privind strângerea de semnături în locurile destinate distribuirii ajutoarelor sociale. Suntem convinși că domnul Primar sau aparatul propriu de specialitate, aflat în directa sa coordonare cunoaște foarte bine legile statului român, legi pe care, din perspectiva funcței de demnitate publică pe care o ocupă, are obligația să le respecte si, îndeosebi, să vegheze asupra respectării lor. Drept urmare, ne întrebăm cum s-ar justifica gravele derapaje de la normele statului de drept, atunci când primarul Radu Mazăre afirmă că ia în calcul organizarea unui referendum local pe probleme ce privesc, în mod exclusiv, un interes național, respectiv un obiectiv de interes strategic național  cum este Portul Constanța?”, comentează Mircea Burlacu, președintele FNSP, într-un comunicat de presă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sindicaliştii din port cer demisiile de onoare ale şefilor APMC (document)

13 Mar 2015 2384

Protestul sindicaliştilor şi operatorilor portuari s-a încheiat Oamenii au scandat la final „Ieşi afară, javră ordinară!“

29 May 2014 3115

UPDATE - Oamenii cer demisia lui Radu Mazăre Mircea Burlacu, preşedintele FNSP - „Constanţa vorbeşte. Astăzi buletinul tău a expirat!“

29 May 2014 3658

Mircea Burlacu, preşedintele FNSP „Să nu îşi închipuie Mazăre că va intra în Portul Constanţa. Portul nu e al lui!“

29 May 2014 2836

Sindicaliștii din Port s-au adresat Comisiei Europene Victor Ponta, chemat de protestatari în Constanța

21 May 2014 2580

Cu ce au venit sindicaliştii Protest în faţa Gării Maritime din Portul Constanţa. Ziua a treia

21 May 2014 3097

Proteste în Portul Constanţa. Ziua a doua

20 May 2014 2727

Mazăre „Mâine după ce semnez la poliție mă duc în Port”. Edilul se bazează pe ajutorul altor sindicate

19 May 2014 2761

Scandal cu acuzații reciproce Mazăre și sindicaliștii nu au ajuns la un acord. Vezi cum au decurs discuțiile

19 May 2014 2039

Fotoreportaj Discuţii cu urlete între Mazăre şi sindicaliştii din Portul Constanţa

19 May 2014 2406

Protest masiv în Portul Constanţa. Radu Mazăre nu a venit să stea de vorbă cu sindicaliştii

19 May 2014 3288

De ce nu doresc sindicaliştii din Port preluarea de către Primăria Constanţa a unui pachet de acţiuni

16 May 2014 2548