Sorin Roşca Stănescu, eliberat condiţionat

Tribunalul Ilfov a decis definitiv, astăzi, eliberarea condiţionată a lui Sorin Roşca Stănescu, după ce a executat aproape nouă luni din pedeapsa de doi ani şi patru luni de închisoare primită în dosarul "Rompetrol", fostul senator urmând să plece din penitenciar. Instanţa Tribunalului Ilfov a respins astfel contestaţia procurorilor şi a menţinut decizia Judecătoriei Sectorului 4, dispunând ca Stănescu să fie eliberat condiţionat.
Hotărârea Tribunalului Ilfov este definitivă, fostul senator urmând să plece din Penitenciarul Jilava după ce la unitatea de detenţie vor ajunge documentele de la instanţă privind decizia de eliberare.
În 15 mai, Judecătoria Sectorului 4 a decis ca fostul senator Sorin Roşca Stănescu să fie eliberat condiţionat, în dosarul "Rompetrol", în care a fost condamnat la doi ani şi patru luni de închisoare. Instanţa a admit atunci propunerea Penitenciarului Jilava, care a stabilit că Roşca Stănescu a executat o treime din pedeapsă şi întruneşte condiţiile pentru a fi eliberat condiţionat. El a fost condamnat, în 7 octombrie 2014, la doi ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul menţionat, pentru utilizare de informaţii privilegiate şi constituire a unui grup infracţional organizat. Fostul senator a fost încarcerat în aceeaşi zi şi a executat până în prezent aproape nouă luni.
În acelaşi dosar a fost condamnat şi fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş, la doi ani şi opt luni de închisoare cu executare, pentru complicitate la manipularea pieţei de capital şi constituire a unui grup infracţional organizat.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.