Strategia de dezvoltare a municipiului Medgidia în perioada 2014-2020

Strategia de dezvoltare locală a Municipiului Medgidia pentru perioada 2014 – 2020 a fost prezentată de primarul Marian Iordache în cadrul unei dezbateri publice care a avut loc, ieri, la Casa de Cultură „Ioan N. Roman”.
 
Documentul este o descriere a tuturor proiectelor și planurilor pe care municipalitatea le are pentru anii următori și vizează trei axe prioritare – axa economică, axa socio – culturală - religioasă și axa confortului urban și a protecției mediului înconjurător. Toate aceste axe includ aspectele socio – economice pe care este bazată prosperitatea unei comunități.
 
De altfel, principalul scop pe care municipalitatea îl are în perioada următoare este ca Medgidia să devină cel mai important municipiu din județ, după Constanța, prin evoluția acestuia în prietenul locuitorilor, întreprinzătorilor și investitorilor. Mai mult, pentru elaborarea strategiei, municipalitatea a primit consultanță gratuită din partea Guvernului Olandei, printr-un proiect desfășurat la nivel național.
 
Documentul este structurat în patru capitole, cu subcapitole bine definite care prezintă sistemul socio – economic, o analiză SWOT, planurile pentru următorii ani, precum și un plan local de acțiune. În interiorul documentului sunt cuprinse proiecte pentru toate punctele de interes ale comunității, mai exact economie, infrastructură, servicii publice locale și mediu, agricultură și dezvoltare rurală, protecție socială, sănătate, educație, cultură și religie, turism și sport.
 
Documentul integral poate fi consultat de cei interesați pe site-ul www.emedgidia.ro.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Iată ce conține Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului Medgidia (DOCUMENT)

16 Dec 2022 1844

Consilierii locali din Medgidia au aprobat bugetul şi strategia de dezvoltare a municipiului

28 May 2015 1672