The Guardian „Kovesi este femeia care duce războiul anti-corupție în România”

Cotidianul britanic The Guardian a publicat, astăzi, un portret al șefei DNA, Codruța Kovesi, cu titlul „Femeia care conduce războiul anti-corupție în România”.

„Ponta nu este singurul. O mulțime de politicieni, primari, judecători și procurori au ajuns să fie anchetați de DNA din România, într-o luptă împotriva corpției fără rival în țările din Europa de Est. Direcția Națională Anticorpuție este condusă de Laura Codruța Kovesi, un procuror-șef în vârstă de 42 de ani, liniștit și modest, care aduce trofeu după trofeu”, spune cotidianul, potrivit b1.ro.

Ziarul britanic a preluat și o declarație a lui Kovesi: „Până în 2005, justiția din românia nu a fost independentă. Este motivul pentru care nu a existat suficient curaj pentru anchete complexe împotriva unor oficiali de rang înalt”. 

„Cea mai mare provocare pentru DNA vine de la politicieni. Odată la două săptămâni, ei vin cu propuneri de modificare a actualelor prevederi, încercând să ne limiteze posibilitatea de a investiga, încercând să modifice Codul Penal. Nu încearcă niciodată să îmbunătățească legislația pentru a  ne ajuta”, spune Kovesi, care crede că DNA a schimbat mentalitatea românilor. ”Ei sunt acum conștienți că nu mai este nevoie să dea mită pentru a beneficia de drepturile lor”, spune șefa Direcției Anticorpție din România, citată de The Guardian.
 
Sursa foto: www.nasul.tv

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sondaj INSCOP Geoană conduce în clasamentul încrederii în personalități publice, urmat de Kovesi și primarul Clujului

05 Dec 2023 959

Kelemen Hunor o vede pe şefa Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, drept candidat la alegerile prezidenţiale

30 Sep 2023 798

Doliu printre magistrații din Constanța! A încetat din viață Dragomir Ianuş, fost procuror al Parchetului Curții de Apel Constanța

14 Sep 2023 2033

De unde vin procurorii români ai Parchetului European?

15 Aug 2023 1840

UPDATE Dosare deschise de fosta Secţie specială pe numele Laurei Codruţa Kovesi, clasate de Parchetul General

02 May 2023 1516

„Bombă“ de la Parchetul European, din care face parte și un fost procuror general al Constanței! Trei suspecți prinși în flagrant

14 Mar 2023 1714

Laura Codruța Kovesi, procurorul șef al Parchetului European, la DNA!

19 Oct 2022 2578

În dosar cu foști șefi și adjuncți SRI Clasare la Curtea Supremă pentru procurorul constănțean Adina Florea și Laura Codruța Kovesi! (MINUTA)

15 Jul 2022 2434

Laura Codruța Kovesi analizează o posibilă sesizare la Comisia Europeană. Parlamentul a votat o lege care descurajează semnalarea actelor de corupție

30 Jun 2022 986

​Procurorul-şef european, Laura Codruţa Kovesi, vizită în Chișinău

29 Jun 2022 1165

Prima condamnare într-un dosar deschis de noul Parchet european, instituţie condusă de Laura Codruţa Kovesi

23 Nov 2021 1673

Camelia Elena Grecu, fost procuror general al Constanței, candidat pentru funcția de procuror european delegat

29 Jan 2021 4536

Laura Codruţa Kovesi Parchetul European va apăra nu doar cetăţenii şi bugetul UE, ci şi statul de drept

16 Oct 2020 2194

Consiliul UE a numit azi procurorii din cadrul Parchetului European care va fi condus de Codruţa Kovesi. Cine va reprezenta România

27 Jul 2020 1759

Curtea Supremă a respins recursul Inspecției Judiciare privind acțiunea disciplinară împotriva Laurei Codruța Kovesi

02 Jun 2020 2611