Tichetele de masă rămân la aceeaşi valoare

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi aduce la cunoştinţa contribuabililor că prin Ordinele ministrului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice nr. 2184/2015 şi 2185/2015, publicate în Monitorul Oficial al României nr. 837 din 10 noiembrie 2015 au fost stabilite valoarea nominală indexată a unui tichet de masă, respectiv valoarea sumei lunare indexate care se acordă sub forma tichetelor de creşă pentru semestrul II al anului 2015, astfel:                  

I) Pentru semestrul II al anului 2015, începând cu luna noiembrie, valoarea nominală a unui tichet de masă, stabilită potrivit prevederilor art. 31 din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 23/2015,  este de 9,41 lei. Astfel, suma lunară acordată rămâne la aceiaşi valoare  de 9,41 lei precum cea acordată  în semestrul I din 2015 stabilită potrivit ordinului 11069/2015.

II) Valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă stabilită, potrivit prevederilor Normelelor metodologice de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.317/2006, cu modificările ulterioare, pentru semestrul II al anului 2015, începând cu luna noiembrie, este de 440 lei. Astfel suma lunară acordată rămâne la aceiaşi valoare  de 440 lei precum cea acordată în semestrul I din 2015 stabilită potrivit ordinului 1070/2015.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu despre tichetele de masă „Voi merge în Guvern săptămâna viitoare cu memorandum, astfel încât angajaţii CFR şi angajaţii Metroului să poată să beneficieze de aceste tichete”

09 Nov 2023 1028

Guvernul majorează în două etape valoarea tichetului de masă. Cât va ajunge?

27 Jul 2023 921

SC ROMTEXTIL SA angajează mecanici războaie de țesut și mașini de cusut

07 Jul 2022 895

SC ROMTEXTIL SA angajează mecanici războaie de țesut și mașini de cusut

06 Jul 2022 816

SC ROMTEXTIL SA angajează mecanici războaie de țesut și mașini de cusut

05 Jul 2022 1058

SC ROMTEXTIL SA angajează mecanici războaie de țesut și mașini de cusut

04 Jul 2022 873

SC ROMTEXTIL SA angajează mecanici războaie de țesut și mașini de cusut

03 Jul 2022 1038

SC ROMTEXTIL SA angajează mecanici războaie de țesut și mașini de cusut

02 Jul 2022 842

SC ROMTEXTIL SA angajează mecanici războaie de țesut și mașini de cusut

01 Jul 2022 1342

SC ROMTEXTIL SA angajează mecanici războaie de țesut și mașini de cusut

30 Jun 2022 683

SC ROMTEXTIL SA angajează mecanici războaie de țesut și mașini de cusut

29 Jun 2022 787

SC ROMTEXTIL SA angajează mecanici războaie de țesut și mașini de cusut

28 Jun 2022 780

SC ROMTEXTIL SA angajează mecanici războaie de țesut și mașini de cusut

27 Jun 2022 633

SC ROMTEXTIL SA angajează mecanici războaie de țesut și mașini de cusut

25 Jun 2022 713

SC ROMTEXTIL SA angajează mecanici războaie de țesut și mașini de cusut

24 Jun 2022 648