Ghiulgian Iusein şi Erdal Iaşar, reţinuţi Tineri prinşi la Constanţa în timp ce încercau să înşele o femeie prin metoda "accidentul"

 
Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Constanţa, cu sprijinul poliţiştilor Secţiei 5 au acţionat prompt, sâmbătă nopaptea, în urma unei sesizări, depistând în flagrant o tânără, în momentul în care primea o sumă de bani de la o femeie, folosind metoda “accidental”.
 
Victima, în vârstă de 57 de ani, din Constanţa a fost apelată pe telefonul fix de către o persoană care s-a recomandat a fi fiul său, spunându-i că a provocat un accident rutier cu victimă şi în continuare a discutat cu un bărbat care s-a recomandat a fi avocatul fiului său, solicitându-i să dea o sumă de bani unei femei care urma să vină la domiciliul acesteia.
 
Realizând că este victim unei înscenări, femeia a anunţat Poliţia. Oamenii legii au acţionat urgent, la ora 01.20 depistând-o în flagrant pe Ghiulgian Iusein, de 24 de ani din Medgidia imediat după ce s-a întâlnit cu persoana vătămată, la scara blocului, unde urma să primească o sumă de bani. În zonă poliţiştii l-au depistat şi pe Erdal Iaşar, de 24 ani, din Constanța, care o adusese pe tânără cu autoturismul.
 
În urma extinderii cercetărilor, poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale au stabilit că cei doi ar fi comis încă două fapte similare. Astfel, la data de 18.07.2015, un bărbat în vârstă de 61 de ani, din Constanţa a fost înşelat cu suma de 6.000 lei, iar o femeie în vârstă de 46 de ani, tot din Constanţa a fost înşelată cu suma de 3.000 euro.
 
Cele două persoane au fost reținute pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, 20.07.2015 să fie prezentate Judecătoriei Constanța cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor doi.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Patru persoane reținute în Constanța pentru trafic de droguri. Una din ele, recidivistă, a fost prinsă în flagrant delict (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 691

Județul Constanța Bărbați prinși în flagrant în timp ce pescuiau ilegal în amenajarea piscicolă Conacu

11 Apr 2024 619

Județul Constanța Pescuit ilegal pe fluviul Dunărea între orașul Hârșova și satul Vadu Oii (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 450

Transport suspect la Constanța! Ce a descoperit Poliția?

30 Mar 2024 655

Trafic de droguri în parcarea subterană unui centru comercial, din municipiul Constanța

27 Mar 2024 957

Județul Constanța Bărbat bănuit de trafic de droguri, cercetat de polițiști și procurori! Ce au găsit oamenii legii asupra suspectului

26 Mar 2024 729

Bărbați prinși în flagrant de polițiștii locali din Constanța în timp ce cărau o cutie metalică destinată tranzistoarelor electrice

06 Mar 2024 1086

Oficial! DIICOT Constanța anunță reținerea a două persoane pentru trafic de droguri

22 Feb 2024 994

Flagrant în Constanța, pentru șantaj. În dosar ar fi cercetat și fostul campion național la box Marian Gândac (FOTO+VIDEO)

06 Feb 2024 1878

Tineri prinși în flagrant delict la furat de scule electrice, în județul Constanța (Galerie FOTO)

04 Feb 2024 1066

Doi bărbați din Constanța, prinși în flagrant de polițiști. Iată ce au constatat

03 Feb 2024 1650

Constanța Suspecți de trafic de droguri de mare risc, reținut de polițiști și procurori (GALERIE FOTO)

18 Jan 2024 1017

Dare de mită în Portul Constanța, cu prindere în flagrant! Suspecta a recunoscut tot în proces

31 Dec 2023 2310

DNA a solicitat și obținut arestarea a patru persoane în dosarul acțiunii din Portul Constanța (MINUTĂ)

31 Dec 2023 1889

„Flagrant“ Primele imagini de la acțiunea DNA Constanța cu polițiștii Gărzii de Coastă, în Portul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

30 Dec 2023 1883