Transport ilegal de pește cu mașina

Poliţiştii de frontieră constănţeni au identificat în zona de competenţă un cetăţean român care transporta, cu un autoturism marca Opel Corsa, cantitatea de 49 kilograme peşte proaspăt, fără documente justificative.
 
În data de 03 august 2016, în jurul orei 09.45, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Băneasa aflat în exercitarea atribuţiilor, la intrarea în localitatea Băneasa,  a oprit în trafic pentru control un autoturism marca Opel Corsa, condus de cetăţeanul român C.N. în vârstă de 53 de ani, domiciliat în localitatea Băneasa, judeţul Constanţa.
În urma verificării autoturismului, în portbagajul acestuia, a fost descoperită cantitatea de 49 kilograme peşte din specia caras, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente de provenienţă.

Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării cantitatea de 49 kilograme peşte, care a fost predată spre valorificare unor societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de „deţinere şi transport a peştelui fără documente legale”. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.