Ultimului martor care a asistat la crimele comandate de Sergiu Băhăian, chemat în instanță pentru modificarea pedepsei

 
Pe rolul Tribunalului Constanța a fost înregistrat, ieri, dosarul cu numărul 9354/256/2014, la secția penală având ca obiect „alte modificări ale pedepsei”.

Condamnatul este Ion Bojin, care, în perioada 2005 - 2007, ar fi cumpărat diverse bunuri (maşini, bărci, scule electrice), împreună cu alți șapte bărbați, cu file de cec fără acoperire.  În cauză, cei luaţi în colimator ar fi creat un prejudiciu de circa 2 milioane de lei.

De asemenea, Ion Bojin, este cel care a denunţat gruparea infracţională care a săvârșit mai multe crime comandate de Sergiu Băhăian a mai multor oameni ai străzii, administratori ai unor firme fantomă prin care lua credite din bancă. Locotenenţii lui Băhăian au murit în condiţii suspecte în penitenciar. Ion Bojin povestea în 2012 că, pe la jumătatea anului 2009, i-ar fi venit şi lui rândul. Sergiu Băhăian i-ar fi ordonat locotenentului său Şlepac să-l omoare. Bărbatul povestea că a fugit atunci şi pentru că nu au reuşit să-l omoare, Şlepac şi Băhăian i-au înscenat o tâlhărie.

În 2017 ar trebui să fie eliberat. Primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 20 februarie.

Potrivit Registrului Comerţului, numele Ion Bojin figurează în mai multe societăţi comerciale, majoritatea fiind radiate. Aşa cum arătam şi în ediţiile trecute, Ion Bojin şi Emilian Leonte (decedat), ambii figurând în Dosarul Asasinatelor de la Constanţa, au preluat, în august 2014, de la Tiberiu Adrian Matei, părţile sociale ale Delta Force Security SRL. Astfel, Bojin şi Leonte au devenit asociaţii societăţii comerciale mai sus precizate.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Spotunu SRL, radiată de la Registrul Comerțului! Legături cu KLD Services SRL

08 Jun 2022 1761

Fosta zonă militară Mamaia, un ministru din România interbelică și o executare silită. Decizia Judecătoriei Constanța

17 Sep 2021 1792

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 03 iulie 2020

07 Jul 2020 1990

Ion Bojin dorește modificarea pedepsei Ultimul martor care a asistat la crimele comandate de Băhăian, va afla dacă i se modifică pedeapsa

18 Jan 2015 3783

Matei, Leonte şi Bahaian Delta Force Simbol, o nouă firmă de pază în Constanţa

22 Aug 2014 5676