Un inspector de mediu a fost arestat pentru luare de mită

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatei BURCUŞ-SĂVULESCU HANNELORE ANDREA, referent cu atribuţii de inspecţie fiscală în cadrul Administraţiei Fondului pentru Mediu, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
 
Începând cu data de 23 noiembrie 2015, o societate comercială din județul Alba a făcut obiectul unei inspecții fiscale din partea Administrației Fondului pentru Mediu, din echipa de control făcând parte și inculpata Burcuș Săvulescu Hannelore Andrea.

La data de 15 martie 2016, inculpata Burcuș Săvulescu Hannelore Andrea s-a deplasat singură la sediul societății respective, unde, în contextul unor discuții privind concluziile provizorii ale controlului și deficiențele constatate, i-a explicat omului de afaceri că, prin calcule, poate scădea cuantumul obligațiilor fiscale de la 761.000 lei la 338.000 lei dacă primește 10% din diferența astfel calculată. În concret, inspectorul fiscal a pretins suma de 42.300 lei, plătibilă în două tranșe: una pe loc, cealaltă la încheierea procesului-verbal de control.
În cursul zilei de 15 martie 2016, inculpata Burcuș Săvulescu Hannelore Andrea a primit de la denunțător suma de 20.000 lei, urmând ca diferența să-i fie înmânată ulterior.

La data de 29 martie 2016, potrivit celor convenite, inculpata a mai primit 10.000 lei, în acelaşi scop, ocazie cu care procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Alba, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Constanța Tânăr de 25 de ani, condamnat la 3 ani de închisoare, pentru lovituri cauzatoare de moarte

01 May 2024 505

IPJ Constanța Minor, arestat pentru 30 de zile pentru că ar fi lovit cu pumnul un jandarm

01 May 2024 615

Șofer fără permis depistat în trafic în satul Dunărea, județul Constanța! Suspectul, reținut

23 Apr 2024 431

Amenințare cu bombă într-un aeroport din Danemarca. Mii de călători au fost evacuați și zborurile au fost anulate

20 Apr 2024 798

UPDATE. Furturi și distrugeri la autoturisme, în Constanța. Bărbat de 39 de ani, arestat preventiv. Unde l-a găsit Poliția?

19 Apr 2024 1059

Constanța Femeie, reținută pentru înșelăciune – încasa avans pentru apartamente

19 Apr 2024 510

O femeie angajată în Armată, arestată preventiv! Și-a bătut crunt fetiţa de două luni

18 Apr 2024 509

IPJ SibiuCercetat pentru tâlhărie calificată, un bărbat a fost arestat preventiv

17 Apr 2024 273

Profesorul de la Liceul Lucian Blaga din București, acuzat că avea o idilă cu o elevă, arestat preventiv

13 Apr 2024 674

Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” Constanța In memoriam Șerban Papacostea, reputatul academician care a fost deținut politic la Canal

05 Apr 2024 771

Minor suspectat că ar fi agresat doi copii și un bărbat, reținut la Constanța

05 Apr 2024 553

IPJ ClujNu există nicio scuză pentru agresiune asupra copiilor!

04 Apr 2024 307

În Medgidia, județul Constanța A retras bani de pe un card furat și a fost arestat

03 Apr 2024 550

Județul Constanța Șoferul implicat în accidentul rutier din localitatea Arsa, arestat pentru 30 de zile! Doi copii, grav răniți (VIDEO)

02 Apr 2024 983

Pericol în trafic la Constanța! Șofer fără permis, depistat de polițiști! Suspectul, reținut

02 Apr 2024 573