09 Oct, 2014 13:45
2064
Marian BOCAI
Vicelidera seriei întâi a Ligii a II-a de fotbal, Săgeata Năvodari, susţine, sâmbătă, un nou derby, întâlnind pe teren propriu, de la ora 11.00, echipa FC Voluntari, clasată pe locul trei.
„Este un nou meci contra unei echipe care trage la promovare. A făcut transferuri foarte bune şi are în componenţă jucători de valoare, cu experienţă, care au evoluat la formaţii mari. Este o echipă omogenă. Ştim că vom avea un meci greu, ştim că va trebui să desfacem sistemul defensiv al adversarului, unul bine organizat. Trebuie să câştigăm însă, deşi avem unele absenţe importante. Jucătorii care vor intra pe teren sâmbătă trebuie să arate caracter, determinare şi atitudine şi să moară pe teren”, a declarat antrenorul principal al Săgeţii, Cătălin Anghel.
„FC Voluntari e o echipă foarte bună, dar jucăm la victorie şi trebuie să câştigăm, pentru că avem ca obiectiv promovarea. Vreau să cred că am avut maturitatea să trecem peste eşecul de la Piteşti”, a spus şi fundaşul central Florin Pătraşcu.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: