Unde dai si unde crapă Ce au găsit jandarmii constănţeni în torpedoul unei maşini în urma unui control

 
Jandarmii au surprins în Constanţa, trei tineri care aveau nouă plicuri cu substanţe halucinogene şi o armă neletală deţinută fără drept.
Aseară în jurul orei 20.00, un echipaj de jandarmerie care se afla în misiune de asigurare a ordinii şi siguranţei publice, în municipiul Constanţa, pe strada Eliberării, a observat un grup format din trei tineri care-şi confecţionau dintr-o substanţă de culoare verde, o ţigară. „La vederea militarilor, aceştia au început să se agite, au urcat într-un autoturism şi au încercat să ascundă plicurile în torpedoul maşinii. Au fost somaţi şi l-i s-a făcut controlul corporal sumar, al bunurilor pe care le deţineau şi al autoturismului“, spun reprezentanţi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „TOMIS” Constanţa.

În torpedoul maşinii, jandarmii au găsit nouă pliculeţe care conţineau aceeaşi substanţă vegetală, o sumă de bani şi o armă neletală, calibru nouă milimetri pentru care proprietarul nu deţinea permis. „Cei trei tineri, cu vârste cuprinse între 22-25 de ani, din Constanţa au declarat că sunt consumatori de substanţe psihotrope, iar pistolul îl poartă pentru a se apăra de duşmani“, spun reprezentanţi din cadrul aceleiaşi instituţii.

       „Au fost întocmite actele de constare pentru faptele de deţinere sau portul fără drept de arme neletale, precum şi pentru deţinerea de substanţe interzise pentru consumul propriu. Acestea şi bunurile  găsite vor fi predate Parchetului de pe lângă Judecătoria  Constanţa,  în vederea continuării cercetărilor“, se arată într-un comunicat de presă emis de biroul de Relaţii Publice al Grupării de Jandarmi Mobile „TOMIS” Constanţa.
Pentru siguranţa cetăţenilor, Jandarmeria Română recomandă ca, în situaţia în care observă persoane cu comportament antisocial sau sunt abordaţi de persoane necunoscute, cu scopuri obscure, să anunţe cel mai apropiat echipaj de ordine publică.
Pentru solicitări, cetăţenii pot apela non-stop numărul unic de urgenţe  112.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța găzduiește trei elevi în practică

08 Jun 2022 1747

Jandarmi constănţeni avansaţi în grad, la termen

02 Aug 2021 1983

Acțiuni anti covid 19 la Constanța. Au fost aplicate amenzi și avertismente

12 Mar 2021 1430

Produse pirotehnice fără autorizație. Ce au descoperit jandarmii constănțeni într-un portbagaj

27 Dec 2020 2055

Artificii și petarde fără autorizație, în Constanța

01 Jan 2020 4394

Gruparea Mobilă "Tomis" Constanţa, prezentă la protestul de pe 10 august. USR a depus plângeri penale împotriva şefilor Jandarmeriei

27 Aug 2018 5732

Jandarmii au fugit aproape un kilometru, în Mamaia, după o persoană bănuită că a sustras un telefon mobil

13 Aug 2017 1723

Pericol public la Costinești! Nimeni nu a pățit nimic. Jandarmii i-au chemat în ajutor pe polițiști

17 Jul 2017 1626

Comunicat de presă Gruparea de Jandarmi Mobilă Tomis

07 Mar 2016 1966

Trei tineri prinși cu substanțe interzise în stațiunea Mamaia

20 Jan 2016 1670

Veselie în Jandarmerie. La Gruparea de Jandarmi Mobilă Tomis Constanța

09 Jan 2016 4203

Gălăgie, zarvă mare-n târg,... dintr-o dată linişte. Ce s-a întâmplat? Binenţeles, au venit jandarmii …

18 Jun 2015 1745

Programul „de înviorare” dimineaţa...în responsabilitatea jandarmilor

16 Jun 2015 1834

Persoane sti(h)late în Oborul Duminical....

15 Jun 2015 1761

Tentativă de înşelăciune în Piaţa Tomis III Un individ a încercat să vândă drept iPhone un telefon nefuncţional

29 May 2015 2111