Unii senatori propun interzicerea organizaţiilor politice cu caracter comunist

Mai mulţi senatori PSD şi UNPR au depus la Parlament o propunere legislativă privind interzicerea organizaţiilor politice cu caracter comunist, pentru constituirea unor astfel de organizaţii fiind prevăzute pedepse cu închisoare de la 5 la 10 ani. De asemenea, se menţionează că şi "tentativa se pedepseşte".
Iniţiatorii, 26 de membri ai PSD, UNPR şi independenţi, printre care Ilie Sârbu, Gabriela Firea, Mihai Fifor, Sorin Ilieşiu, Doina Fedorovici, Constantin Mitu, Alexandru Cordoş, au precizat în proiect că scopul acestei interdicţii este prevenirea reinstaurării în România a regimului totalitar comunist!?!
"Prin prezenta lege, organizaţiile politice cu caracter comunist sunt interzise. Scopul aceste interdicţii este prevenirea reinstaurării în România a regimului totalitar comunist care a funcţionat în ţara noastră între anii 1945 şi 1989, acesta fiind cel mai criminal regim politic din Europa postbelică - cu un număr de victime situat oficial între 500.000 şi 2.000.000, cifră record dacă o raportăm la numărul populaţiei -, România fiind totodată unica ţară în care s-au înregistrat victime la căderea comunismului: peste 1100 morţi şi peste 3300 răniţi", se arată în propunerea legislativă.
Proiectul a fost depus în 17 septembrie şi se află în consultare publică la Senat.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Propunere legislativă Instituirea obligativității utilizării materialelor ignifuge pentru izolarea clădirilor

27 Feb 2024 638

Propunere legislativă privind interzicerea accesului la demnităţi şi funcţii publice pentru cei care au făcut parte din structurile regimului comunist

07 Jan 2024 767

Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni în sfera traficului de droguri, aprobat de Senat

19 Dec 2023 827

Senatul a adoptat o propunere legislativă prin care semnătura electronică produce efecte juridice

30 Oct 2023 933

Veste bună pentru pensionari! Aceștia ar putea primi bani pentru călătoriile neefectuate de care beneficiază, conform legii

19 Oct 2023 1045

Traficul și consumul de droguri, pedepsit și mai aspru! MAI propune măsuri

06 Oct 2023 874

După tragedia din Constanța Propunerea legislativă „2 Mai“ a fost depusă la Parlament.

04 Oct 2023 913

Proiect de lege Parlamentarii PSD vor pedepse de până la 25 de ani pentru cultivarea și traficul de droguri

16 Sep 2023 909

S-a decis în Senat! Cum se va acorda licența pentru jocurile de noroc

05 Sep 2023 1063

Propunere O nouă zi liberă pentru angajații români

07 Feb 2023 1886

Proiect Angajatorii care oferă abonamente la sala de fitness angajaților vor fi scutiți de taxe și impozite salariale

12 Dec 2022 1821

Vești bune pentru angajați! Încă două zile, declarate zile nelucrătoare de Senat

07 Dec 2022 1757

Propunere legislativă Doar tinerii cu Bacalaureatul luat se vor mai putea înscrie la școlile sanitare postliceale

18 Feb 2022 3357

Românii ar putea beneifica de încă o zi liberă legală

14 Jan 2022 1471

Salariații care merg la vot ar putea primi o zi liberă plătită de la angajator (DOCUMENT)

20 Dec 2021 2108