Universitatea Ovidius, certificată EN ISO 90012008

Universitatea „Ovidius" din Constanţa a parcurs etapele certificării EN ISO 9001:2008 realizată de TÜV Austria. Domeniul de aplicabilitate al certificatului pentru sistemul de management conform EN ISO 9001:2008 se referă la:
  • activităţi de învăţământ superior (licenţă, master, doctorat) de specialitate în domeniile fundamentale: matematică şi ştiinţele naturii, ştiinţe inginereşti, ştiinţe biologice şi biomedicale, ştiinţe sociale, ştiinţe umaniste şi arte;
  • activităţi de cercetare ştiinţtifică, consultanţă, inovare şi transfer tehnologic;
  • managementul activităţilor suport (administrative).
Procesul de evaluare a calităţii activităţii didactice a permis identificarea domeniilor performante, a gradului de utilizare a infrastructurii de cercetare, a gradului de implicare a comunităţii academice (cadre didactice, studenţi) în problemele instituţionale.
De altfel, în acest context, reamintim faptul că Universitatea „Ovidius" din Constanţa a obţinut calificativul GRAD DE ÎNCREDERE RIDICAT în urma evaluării instituţionale a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (A.R.A.C.I.S.) și a fost încadrată în categoria Universităţi de educaţie şi cercetare ştiinţifică.
În prezent, universitatea se pregăteşte pentru vizita experţilor European University Association (EUA), organism internațional cu competenţă în domeniul clasificării instituţiilor de învăţământ superior (cf. prevederilor LEN). Acest tip de evaluare reprezintă o completare a procesului realizat de către MECTS.
„În Universitatea „Ovidius" din Constanţa există un sistem de asigurare a calităţii şi un manual al calităţii care descriu sistemul de management proiectat, documentat, implementat, menţinut şi îmbunătăţit în Universitate. Scopul acestui sistem este creşterea gradului de calitate a programelor oferite partenerilor - cadre didactice, studenţi şi reprezentanţi ai mediului socio-economic. Toate aceste etape de evaluare instituţională sunt importante pentru menţinerea şi îmbunătăţirea calităţii în toate sectoarele şi structurile funcţionale ale universității noastre. Conform ultimei ierarhizări a programelor de studii, realizată de MECTS, Medicina Dentară (Facultatea de Medicină Dentară) și Administrarea afacerilor (Facultatea de Științe Economice) sunt în Categoria A și ne dorim să urcăm în topul clasficărilor programelor de studii și restul specializărilor", a declarat rectorul Universității „Ovidius" din Constanța, prof.univ.dr. Dănuț Tiberius Epure.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Universitatea Ovidius din Constanța investește în servicii de mentenanță și asistență tehnică aplicație EMSYS (DOCUMENT)

02 May 2024 325

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 659

Echipa Under-18 de la Farul Constanța s-a calificat în finala Ligii de Tineret (GALERIE FOTO + VIDEO)

28 Apr 2024 876

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 840

Universitatea Ovidius din Constanța Conferința „Pământul - planeta noastră cea de toate zilele”, la Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole

26 Apr 2024 350

Întâlnire cu Ambasadorul Japoniei în România, ES Takashi Katae, la Universitatea Ovidius din Constanța

25 Apr 2024 516

Universitatea Ovidius din Constanța și-a prezentat oferta educațională la Târgul TehnoSKILLS (Galerie FOTO)

25 Apr 2024 461

LIVE TEXT Radu Paraschivescu își lansează noul volum la Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman" Constanța (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 560

Prima ediție a evenimentului caritabil „Gala Luminilor”, organizată de Universitatea Ovidius din Constanța

24 Apr 2024 515

Filmul „Trei kilometri până la capătul lumii”, regizat de profesorul Emanuel Pârvu de la Universitatea Ovidius din Constanța, la Festivalul Internațional de Film de la Cannes

23 Apr 2024 642

Eveniment caritabil la Constanța „Gala Luminilor” are loc, în acest weekend, la Muzeul de Artă

23 Apr 2024 629

Anunț pierdere legitimație și carnet de student

23 Apr 2024 317

Conferința „Puncte cardinale în dispozitivul social. De la succes la reziliență” are loc la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

23 Apr 2024 435

LIVE TEXT Universitatea Ovidius Constanța găzduiește conferința „Identitate românească în comunitatea europeană” (FOTO)

22 Apr 2024 689

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1438