Universitatea Ovidius vine cu noutăţi în privinţa înscrierilor pentru cazarea la cămin

Pentru anul universitar 2014 - 2015, cazarea studenților în căminele Universității „Ovidius” din Constanța se va face în perioada 27 - 30 septembrie a.c., anunţă Biroul de presă al Universităţii. 

Înscrierile pentru atribuirea unui loc în căminele UOC au loc în perioada 15 - 23 septembrie a.c., în intervalul orar 9.00 - 18.00, la Cantina Universității, din Bulevardul Mamaia.

"În acest an, solicitarea se poate face atât pe baza cererii depuse direct la sediul universității, cât și on-line, pe baza unor formulare care vor fi postate pe site-ul Universității, la secțiunea Info Cazare. Informații suplimentare privind noua modalitate de depunere a cererilor de cazare vor fi disponibile pe site-ul universității, începând cu data de 10 septembrie a.c. (http://www.univ-ovidius.ro/)", se arată într-un comunicat de presă.

În ceea ce privește tarifele în căminele universității, acestea vor fi stabilite în perioada următoare, după discuții cu reprezentanții Ligii Studenților și după aprobarea Consiliului de Administrație, transmit reprezentanţii Biorului de presă al Universităţii.

Universitatea „Ovidius” din Constanța dispune de patru cămine: două pe Aleea Studenților numărul 1 și două în incinta complexului universitar din Bulevardul Mamaia.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Universitatea Ovidius din Constanța va implementa un nou proiect de mobilitate pentru studenți și cadre didactice

14 Mar 2023 1156

Doliu la Universitatea „Ovidius” din Constanța. Profesorul Victor Ploae a decedat

15 Dec 2022 2953

Muzeul de Arheologie Callatis Mangalia Mărturii din proiectul „Un viitor pentru trecut – clasarea și valorificarea patrimoniului epigrafic și sculptural callatian“

20 Jan 2022 2690

LIVE TEXT Universitatea Ovidius Constanța derulează proiectul Ovidius Cyber Cloud. Detalii despre obiective și rezultatele vizate

28 May 2021 2241

Universitatea Ovidius Constanța, despre prof.univ.dr. Octavian Dumitru Unc „Astăzi am pierdut un profesionist desăvârșit“

24 Oct 2020 2960

Haos în contabilitatea Universităţii „Ovidius“ în mandatul lui Rugină. Asta arată raportul de audit pentru perioada 2014-2016. Iată-l! (documente)

03 Aug 2017 5327

Mircea Cărtărescu conferenţiază, luni, la Constanţa, la universitatea care-i decernează titlul de Doctor Honoris Causa

06 May 2017 4293

In memoriam Pianistul Daniel Sărăcescu ar fi împlinit 53 de ani

11 Oct 2016 2725

Dezvăluiri.ro Transferuri ilegale la Universitatea „Ovidius” (II)

12 May 2016 3188

Tânărul care s-a aruncat ieri în fața trenului intrase cu media 9,58 la Facultatea de Drept a Universității Ovidius din Constanța

05 Apr 2016 2698

O primă victorie în instanţă Fostul decan al Facultăţii de Litere de la „Ovidius“ s-ar putea întoarce la universitate! (documente)

23 Nov 2015 9702

Raportul rectorului privind starea Universităţii Ovidius în anul 2014 Exclusiv! Radiografia Universităţii Ovidius înaintea unui nou scrutin electoral (documente)

06 Nov 2015 4016

Venit şi de la Universitatea „Ovidius“ Averea şi interesele Isabellei Stan, consilier clasa I la DJST Constanţa (documente)

31 Aug 2015 3205

Venituri din proiecte europene şi două salarii Averea şi interesele consilierului judeţean PSD Panait Anghel (documente)

06 Jul 2015 3426

Profesorul Nicolae Dură a cerut revizuirea sentinţei civile potrivit căreia a fost colaborator al Securităţii (document)

27 Jun 2015 8112