Update. La Cotroceni au început consultările Încep dezbaterile cu liderii PNL

Klaus Iohannis, preşedintele României, a transmis oficial, săptămâna trecută, invitaţia partidelor politice de a participa, azi, la seria de consultări de la Cotroceni legate de priorităţile legislative ale sesiunii parlamentare ce stă să înceapă.
 
"Pe agenda discuțiilor se vor afla mai buna organizare a votului in străinătate, finanțarea campaniilor electorale și a partidelor politice și accelerarea procedurilor privind ridicarea imunității parlamentare", preciza într-un comunicat de presă Administraţia Prezidenţială.
 
Premierul Victor Ponta, liderul PSD a declarat luni că delegaţia PSD care va merge la consultările de la Cotroceni pe tema legislaţiei electorale va propune un sistem electoral pentru Parlament diferit de cel actual astfel încât numărul deputaţilor să fie de 300 de deputaţi, plus reprezentanţii minorităţilor, iar la Senat să existe maxim 100-110 senatori.

După PSD, la ora 11.00, preşedintele va începe consultările cu Partidul Naţional Liberal, iar la ora 12.00, cu Uniunea Naţională pentru Progresul României. La ora 14.00, Klaus Iohannis va discuta cu Partidul Conservator, la ora 15.00, cu Uniunea Democrată Maghiară din România, la ora 16.00, cu Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, iar la ora 17.00, cu Partidul Poporului - Dan Diaconescu.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Consultările preşedintelui cu partidele continuă şi azi

06 Nov 2015 1540

Iohannis are programate consultări cu partidele în această seară

08 Jun 2015 1541

Klaus Iohannis cheamă, luni, partidele politice la Cotroceni

16 Apr 2015 1682

Klaus Iohannis cheamă partidele la consultări

23 Jan 2015 1879