Vacanță în siguranță! Polițiștii au aplicat amenzi de aproape 16 milioane de lei în numai o săptămână

Poliţia Română a luat măsuri suplimentare pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, în sezonul estival care tocmai stă să ia sfârșit.
 
Pe parcursul acestei săptămâni, cei aproape 11.000 de poliţiştii aflaţi în stradă au constatat aproape 6.800 de infracţiuni şi au aplicat peste 54.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 15.900.000 de lei.
 
În perioada 26 august – 1 septembrie, Poliţia Română a acţionat cu efective mărite pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, astfel că 10.778 de poliţişti şi-au desfăşurat activitatea în teren.
 
La acţiunile organizate au participat poliţişti de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă.
 
În urma activităţilor, au fost constatate 6.795 de infracţiuni (judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură), iar 1.127 de persoane au fost surprinse în flagrant delict.
 
Pentru comiterea faptelor sunt cercetate 3.901 persoane, iar alte 92 de persoane urmărite, dintre care 76 la nivel naţional şi 16 la nivel internaţional, au fost depistate.
 
De asemenea, au fost aplicate 54.185 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 15.825.384 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 1.941.676 de lei.
 
Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 8.409 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991 şi 912 pentru fapte de natură economică.
 

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române. Astfel, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi, în urma cărora au aplicat 42.720 de sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 250 pentru consum de alcool şi 16.720 pentru încălcarea regimului legal de viteză.
 
Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 2.837 de permise de conducere, dintre care 314 pentru consum de alcool şi 833 pentru viteză şi au retras 1.034 de certificate de înmatriculare auto.

sursa foto: candexpira.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

30 Apr 2024 416

Șoferii din județul Constanța, la control. S-au aplicat amenzi

30 Apr 2024 369

Acțiune de amploare a polițiștilor IPJ Constanța de Florii! amenzi de peste 300.000 de lei, aplicate (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 403

Razie cu radare a polițiștilor în județul Constanța! Au fost aplicate mai multe amenzi (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 410

Intervențiile polițiștilor în județul Constanța. Au fost aplicate amenzi de 113.000 de lei

27 Apr 2024 551

Acțiuni ale polițiștilor în Constanța și Stațiunea Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

24 Apr 2024 545

ITM Constanța Amenzi de peste 100.000 de lei! Vezi ce nereguli au găsit inspectorii

24 Apr 2024 449

“Amenzi în valoare de 118.500 aplicate pentru nereguli din domeniul construcțiilor”pentru nereguli din domeniul construcțiilor”

24 Apr 2024 248

Tulcea Amenzi de mii de lei, aplicate de Jandarmi! Consumul de alcool și înjuratul în public, printre cele mai taxate gesturi

22 Apr 2024 415

Peste 1 600 de amenzi aplicate de polițiști în cadrul acțiunii ROADPOL

22 Apr 2024 377

IPJ Constanța Operațiunea „Speed marathon”. Peste 260 de amenzi aplicate în județul Constanța (FOTO)

20 Apr 2024 548

Acțiunea Blocada! 446 de permise de conducere, reținute în ultimele 24 de ore! Cele mai multe pentru depășirea vitezei

20 Apr 2024 468

Intervenții ale polițiștilor în Năvodari, județul Constanța. Au fost aplicate amenzi de 6.000 de lei

19 Apr 2024 432

Controale ale polițiștilor în municipiul Constanța. Amenzi de 35.000 de lei

19 Apr 2024 393

Acțiunea Blocada în județul Constanța! Peste 500 de amenzi aplicate de Poliție (FOTO)

15 Apr 2024 436