Vânzătorii ambulanţi de ţigări, din zonele Gară şi Eden, din nou în vizorul jandarmilor

Două echipaje ale Grupării Mobile de Jandarmi au desfăşurat duminică şi luni, 26 şi 27 octombrie a.c., între orele 10.00-10.30 şi 16.30-17.00, respectiv 15.30-16.00, în Constanţa, două acţiuni simultane, punctuale, în zona Gării şi Eden, la comercianţii „ambulanţi” de ţigări, se arată într-un comunicat de presă.

Militarii au surprins opt persoane cu vârste cuprinse între 31 şi 51 de ani care doreau să vândă fără să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege, 418 pachete cu 8.360 de ţigări, fără timbre accizabile, inscripţionate „J&J”, „Dunhill”, „Marble”, „MM”, „Winston”, „Assos”, „JSP”,„NZ”,„Viceroy”  şi „Rhotmans”. 
Pe numele lor, au fost întocmite actele de constatare pentru comiterea faptei de contrabandă. Actele de constatare şi pachetele de ţigări vor fi predate la I.P.J. Constanţa, Serviciului de Investigare a Fraudelor.

"Aceste activităţi vor continua şi în perioada următoare, mai ales că trecătorii din zonă s-au plâns jandarmilor că aceste persoane au devenit din ce în ce mai agasante prin modul cunoscut de abordare, respectiv Ţigări!...Ţigări!...Ţigări!...", transmit oamenii legii.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Suspecţii din zona Gării Constanţa, prinşi cu ţigări de contrabandă

06 Feb 2015 1580

Dosare penale pentru contrabandă cu ţigări şi posesie de etnobotanice, la Constanţa

04 Feb 2015 1817

Persoane suspectate de contrabandă, depistate în zona Gării din Constanţa

28 Jan 2015 1773

Jandarmii constănțeni au descoperit indivizi ce încălcau legea Cercetați pentru contrabandă și vânzare de mărfuri contrafăcute

06 Dec 2014 2148

Ţigări şi mărfuri contrafăcute descoperite de jandarmii constănțeni

05 Dec 2014 2680

Razii ale jandarmilor în zona Gării, Eden și Piața Tomis III, din Constanța

31 Oct 2014 2455

Sute de pachete de ţigări, confiscate de jandarmii constănţeni

24 Oct 2014 2452

Jandarmii constănţeni au efectuat razii în zona Gării, zona Eden şi Piaţa Tomis III

23 Oct 2014 1967