Viaţa unei adolescente de 16 ani, salvată de imaginaţia unui pompier şi o... ţigară!

Pompierii militari ai Detaşamentului de Pompieri Suceava, împreună cu poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al Primăriei Suceava, au intervenit în urma unui apel primit pe numărul unic de urgenţă 112, prin care se anunţa că pe blocul turn, aflat vizavi de sediul Direcţiei Silvice din municipiul Suceava, se află o adolescentă, în vârstă de 16 ani, cu intenţia de a se arunca în gol.
 
Unul dintre pompieri s-a apropiat de fată şi a intrat în discuţie cu aceasta. Timp de aproximativ o oră şi jumătate de la apelul pe 112, salvatorul a comunicat cu adolescentă, oferindu-i din când în când câte o... ţigară, da, aţi citit bine, pe care o lăsa la jumătatea distanţei dintre cei doi.
 
La un moment dat, pompierul i-a spus că îi este greu să se mai ridice şi că îi este şi teamă de înălţime. În acest mod, a chemat-o mai aproape pe tânără, pentru a-i mai oferi o ţigară. În momentul în care aceasta s-a apropiat suficient, pompierul militar a imobilizat-o. Apoi, împreună cu alţi salvatori, au coborât fata de pe bloc, în siguranţă.
 
După ce echipajul SMURD, din care făcea parte şi pompierul salvator, plt.maj. Robert Irimia, a evaluat-o din punct de vedere medical, adolescenta a rămas în custodia colegilor poliţişti.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tragedie în Capitală în prima zi de Paște! O persoană a ars de vie într-un incendiu pornit de la o candelă

05 May 2024 253

Pompierii din Constanța sunt salvatori și cu ocazia Paștelui (Galerie FOTO)

04 May 2024 447

Sfaturi din partea pompierilor pentru a evita producerea unor tragedii de Sărbătorile Pascale

04 May 2024 341

Angajări la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea”! Iată ce posturi sunt vacante

03 May 2024 818

ISU BihorPeste 200 de pompieri bihoreni la datorie, în perioada minivacanței de 1 Mai și Paște

30 Apr 2024 254

ISU IalomițaStația de pompieri Țăndărei a intervenit cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, la un accident rutier

29 Apr 2024 311

UPDATE Accident rutier cu persoana încarcerată în județul Tulcea. Un elicopter SMURD din județul Constanța intervine (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 1003

„Iepurașul pompier” la Constanța Concursuri, premii, super-eroi și multe surprize pentru cei mici (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 550

Incendiu la o casă din municipiul Constanța. Au intervenit pompierii

27 Apr 2024 572

IGSU Recomandările pompierilor, în prag de sărbători

26 Apr 2024 424

ISU GiurgiuPompierii giurgiuveni încheie săptămâna în mijlocul copiilor

26 Apr 2024 273

ISU GiurgiuÎn siguranță, de Sărbătoarea Floriilor

26 Apr 2024 312

ISU Argeș - Incendii

25 Apr 2024 254

ISU Bihor300 de locuri scoase la concurs la Şcoala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă

25 Apr 2024 410

ISU Constanța Iepurașul Pompier vine în Piața Ovidiu! Toți copiii sunt așteptați

25 Apr 2024 839