Viol în Parcul Tăbăcărie. Suspecţii, recidivişti, audiaţi de poliţişti

Poliţiştii de la secţia 2 au prins trei indivizi suspectaţi de comiterea unui viol seara trecută în Parcul Tăbăcărie. 

Cei trei suspecţi se numesc Mihail Aftene de aproximativ 50 de ani, Valentin Şifarul şi Marian Călin recidivişti, proaspăt eliberaţi din penitenciar. Din primele informaţii se pare că vitima se plimba în parc în jurul orei 23.30 cu prietenul ei când au fost acostaţi de cei trei. În timp ce Valentin Şifarul i-a pus cuţitul la gât prietenului fetei, aceasta a fost violată de Mihail Aftene care a mai fost condamnat pentru viol. După consumarea violului, cei doi, prietenul şi fata agresată au fost lăsaţi în parc iar cei trei au fugit spre Năvodari cu maşina condusă de Marian Călin. Cei trei suspecţi au fost identificaţi şi prinşi de dimineaţă de lucrătorii Poliţiei Năvodari iar la acest moment sunt cercetaţi de poliţişti, cel mai probabil urmând să fie prezentaţi procurorilor şi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

De menţionat că Aftene, cel care a violat-o pe fată fusese eliberat condiţionat din penitenciar anul trecut pe 5 octombrie pentru bună purtare.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

amy

21 Sep, 2011 23:40

Oribil ce s-a intamplat si cand ma gandesc ca si eu la ora 9 si ceva eram tot cu prietenul in parc, oau mi se face pielea gainii:(. Saraca fata chiar imi pare rau pt ea, sper din tot sufletul sa isi revina si sa treca peste.

Articole asemanatoare

Droguri descoperite de polițiștii din județul Constanța. În caz, implicați și doi minori. Constatări (FOTO)

30 Mar 2024 673

Control al comisarilor OPC la cofetăria AIDA din Constanța! Incredibil în ce condiții erau preparate produsele (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Nov 2023 1711

Anunțul Poliției de Imigrări! Doi cetățeni străini au fost depistați cu ședere ilegală în România

25 Aug 2022 1337

Ce decizie a luat Consiliul Judeţean Constanţa în cazul cailor neîngrijiți și flămânzi de la Techirghiol?

12 Feb 2021 2298

Trafic de droguri, spălare de bani și omor Grupare infracțională destructurată

19 Nov 2020 1705

Oficial de la DSP Timiș, despre tânăra de 15 ani depistată cu coronavirus

07 Mar 2020 1829

Televiziune din Cernavodă prădată de hoți. Cinci tineri, suspectați de comiterea faptei, depistați de polițiști

24 Nov 2018 1714

UPDATE. Femei atacate și tâlhărite pe bulevarde intens circulate din Constanța. Suspecții au fost identificați și reținuți

06 Oct 2018 9791

Pensionară din Medgidia, atacată și tâlhărită pe stradă de patru copii. Suspecții, identificați de polițiști

24 Jul 2018 5474

Minori bănuiți de furt dintr-o farmacie, identificați de polițiștii constănțeni

03 Apr 2018 1333

Cazul Skripal. 23 de diplomați ruși, expulzați din Marea Britanie

14 Mar 2018 1835

Trei tineri suspectați că au furat diverse bunuri din Şcoala nr. 1 din Istria şi dintr-o anexă a primăriei

15 Feb 2018 1464

UPDATEDouă locuințe din Lumina, județul Constanța prădate de hoți. Suspecții, doi tineri din localitate au fost reținuți

20 Dec 2017 1944

Trei bărbaţi, bănuiţi de furturi în Mangalia şi Constanţa

21 Jul 2016 1731

Cetăţeni străini, tâlhăriți de falși polițiști pe bulevardul Tomis, din Constanţa

27 Feb 2016 1726