Viorel Hrebenciuc află mâine dacă rămâne în arest preventiv

Fostul deputat Viorel Hrebenciuc, urmărit penal în dosarul retrocedărilor de păduri, află joi dacă va rămâne în arest, după ce a contestat măsura la instanţa supremă, care va lua o decizie definitivă.
 
Fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc a fost arestat preventiv, pe 29 octombrie, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, în baza unui mandat emis de instanţa supremă. El se află în arestul Poliţiei Braşov.
 
Hrebenciuc, pentru care DNA a cerut încuviinţarea arestării preventive în două dosare, şi-a depus în 21 octombrie demisia din Parlament. Camera Deputaţilor a luat act, pe 27 octombrie, de demisia lui Hrebenciuc şi a trimis la Ministerul Justiţiei un document prin care a informat că nu se mai impune avizul Parlamentului pentru reţinerea şi arestarea acestuia. Astfel, Hrebenciuc a fost reţinut de DNA pe 28 octombrie.
 
Potrivit DNA, Hrebenciuc ar fi aflat informaţii din interiorul DNA cu ajutorul fostului şef al Serviciului Protecţie şi Pază (SPP) Dumitru Iliescu, acesta cerând şi obţinând de la un angajat al Direcţiei informaţii despre interceptarea deputatului. În acelaşi dosar, Dan Şova este urmărit penal pentru trafic de influenţă.
 
În dosarul retrocedărilor ilegale, Hrebenciuc este urmărit penal pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi instigare la folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. În acest dosar, fiul său, Andrei Hrebenciuc, a fost arestat preventiv, în 24 octombrie, pentru 30 de zile.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Viorel Hrebebciuc, în arest la domiciliu

20 Mar 2015 1680

Viorel Hrebenciuc scapă de arestul preventiv

18 Mar 2015 1814

Iată cine a scos-o din arest pe Elena Udrea. Legături cu inculpați din Constanța

17 Feb 2015 3403

El este judecătorul care decide libertate Elenei Udrea. Legătură cu dosarul unde este anchetat şi Radu Mazăre

11 Feb 2015 2756

Viorel Hrebenciuc rămâne în arest preventiv. Ioan Adam, arest la domiciliu

26 Jan 2015 1936

Andrei Hrebenciuc, adus la DNA Braşov

13 Jan 2015 2399

TOPURILE ANULUI POLITIC 2014 Arestarea lui Hrebenciuc este pentru PSD o lovitură la fel de puternică ca înfrângerea lui Ponta

25 Dec 2014 2124

Andrei Hrebenciuc, în arest la domiciliu. Tatăl Viorel rămâne în arest preventiv

22 Dec 2014 1916

Viorel Hrebenciuc și fiul său rămân în arest preventiv

28 Nov 2014 1943

Viorel Hrebenciuc şi fiul său Andrei află astăzi dacă rămân în continuare în arest

28 Nov 2014 1893

Deputatul PSD Ioan Adam, arestat preventiv pentru 30 de zile

20 Nov 2014 1869

Viorel Hrebenciuc rămâne în arest

19 Nov 2014 1940

ÎCCJ decide astăzi dacă Viorel Hrebenciuc şi fiul său vor rămâne în arest mai mult de 30 de zile

19 Nov 2014 1887

Viorel Hrebenciuc află astăzi dacă iese din arest

05 Nov 2014 1961

Andrei Hrebenciuc şi Viorel Hrebenciuc au votat în arestul poliției

02 Nov 2014 2133