În perioada 21 iunie-5 iulie Vremea va fi frumoasă în Dobrogea

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru două săptămâni- 21 iunie-5 iulie, pe regiuni.
În Dobrogea, vremea va fi local călduroasă la mijlocul primei săptămâni, dar în special spre sfârşitul intervalului de referinţă, când valorile maxime vor fi de 28... 30 de grade şi minimele de 17... 20 de grade, iar în celelalte zile temperaturile se vor situa în jurul celor specifice perioadei. Regimul pluviometric va fi deficitar pe parcursul celor două săptămâni, fiind posibile doar ploi de scurtă durată, cel mai probabil în jurul datei de 30 iunie.
ÎN BANAT
Până la sfârşitul lunii iunie, valorile termice vor fi în general apropiate de cele normale ale perioadei, cu maxime, în medie regională, de 26...28 de grade, exceptând zilele de 24 şi 25 iunie când se vor înregistra temperaturi de 23...24 de grade. Luna iulie debutează cu o vreme călduroasă, valorile fiind în creştere de la o zi la alta, apropiindu-se de pragul de caniculă. Minimele termice se vor situa uşor sub mediile multianuale în prima parte a intervalului, apoi vor creşte continuu. Fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala local în zilele de 24, 28 şi 30 iunie, în restul intervalului de referinţă probabilitatea de ploaie fiind redusă.
ÎN TRANSILVANIA
În ultima decadă a lunii iunie, valorile termice vor avea uşoare variaţii de la o zi la alta, dar în general vor fi apropiate de cele specifice perioadei, cu maxime, în medie regională, de 23...27 de grade. În schimb, pentru primele zile ale lui iulie, se estimează o creştere semnificativă a temperaturilor, astfel că vremea va deveni local călduroasă. Minimele termice vor caracteriza o vreme răcoroasă în prima parte a intervalului, apoi vor fi în creştere continuă. Fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala cu probabilitate relativ mare în intervalul 24 - 30 iunie, în data de 25 iunie aversele fiind de aşteptat pe areale extinse şi în cantităţi mai însemnate.
ÎN MARAMUREŞ
Până la sfârşitul lunii iunie, valorile termice vor avea uşoare variaţii, dar în general vor fi mai scăzute decât cele specifice perioadei, cu maxime, în medie regională, de 23...25 de grade. În primele zile ale lunii iulie, vremea va deveni local călduroasă, valorile fiind în creştere de la o zi la alta, astfel că maximele temperaturii aerului vor ajunge la 30...31 de grade, media pe regiune. Minimele termice se vor situa uşor sub mediile multianuale în prima parte a intervalului, apoi vor creşte continuu. Fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala în data de 24 iunie şi în intervalul 28 - 30 iunie, în restul perioadei probabilitatea de ploaie fiind redusă.
ÎN MOLDOVA
Până la sfârşitul lunii iunie, valorile termice vor avea variaţii de la o zi la alta, dar în general vor fi apropiate de cele normale ale perioadei, cu maxime, în medie regională, de 25...28 de grade. În primele zile ale lunii iulie, vremea va deveni local călduroasă, astfel că maximele temperaturii aerului vor ajunge la 31...32 de grade, mediat pe regiune. Minimele termice se vor situa uşor sub mediile multianuale în prima săptămână, apoi vor creşte continuu. Pentru cea mai mare parte a regiunii, regimul pluviometric va fi deficitar pe parcursul celor două săptămâni, fenomene asociate instabilităţii atmosferice fiind de aşteptat pe arii restrânse în nordul zonei şi în zona submontană, în special în data de 24 iunie şi în intervalul 28 - 30 iunie.
ÎN MUNTENIA
Până la sfârşitul lunii iunie, valorile termice vor avea unele oscilaţii de la o zi la alta, dar în general vor fi apropiate de cele normale ale perioadei, cu maxime, în medie regională, de 26...29 de grade. În primele zile ale lunii iulie valorile vor fi în creştere treptată, vremea devenind călduroasă, cu maxime ce se vor putea apropia de pragul de caniculă. Minimele termice se vor situa uşor sub mediile multianuale la începutul intervalului, apoi vor creşte continuu. Fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala în intervalul 25 - 30 iunie pe arii restrânse în vestul regiunii şi în dealurile subcarpatice, pentru restul zonei probabilitatea de ploaie fiind foarte redusă.
ÎN OLTENIA
În ultima decadă a lunii iunie, valorile termice vor avea uşoare variaţii de la o zi la alta, dar în general vor fi apropiate de cele specifice perioadei, cu maxime, în medie regională, de 26...28 de grade. În schimb, pentru primele zile ale lui iulie, se estimează o creştere treptată a temperaturilor, astfel că vremea va deveni călduroasă, cu 31...33 de grade medie regională. Minimele termice vor caracteriza o vreme relativ răcoroasă la începutul intervalului, apoi vor fi în creştere continuă. Fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala cu probabilitate relativ mare în intervalul 25 - 26 iunie, când vor fi posibile izolat cantităţi de apă mai însemnate, dar şi în perioada 28 - 30 iunie.
LA MUNTE
Până la sfârşitul lunii iunie, valorile termice vor fi în general apropiate de cele normale ale perioadei, cu maxime, în medie regională, de 14...18 grade, apoi vremea se va încălzi considerabil. Minimele termice vor caracteriza o vreme răcoroasă la începutul intervalului, apoi vor creşte continuu. Fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala local în perioada 24 - 30 iunie, când vor fi posibile, pe suprafeţe mici, cantităţi de apă mai însemnate, în restul intervalului de referinţă fiind de aşteptat ploi izolate, de scurtă durată.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial de la ANM! Cum va fi vremea în Dobrogea de 1 Mai și Sărbătorile Pascale

29 Apr 2024 617

Vremea în Dobrogea Temperaturi plăcute și cer senin, apoi instabilitate atmosferică în zilele ce urmează

28 Apr 2024 449

Cum va fi vremea în zilele următoare, în Dobrogea?

25 Apr 2024 741

Vremea în Dobrogea. Iată cum vor evolua temperaturile în următoarele două săptămâni

22 Apr 2024 501

Informare meteorologică de ultimă oră! Vreme rea în Dobrogea

21 Apr 2024 877

Vreme instabilă în Dobrogea, în zilele care urmează. Anunțul meteorologilor

21 Apr 2024 607

Vreme instabilă pentru următoarele zile în Dobrogea

19 Apr 2024 729

Umiditatea solului în Dobrogea. Evaluare recentă a specialiștilor ANM

19 Apr 2024 447

Constanța Miercuri a fost cel mai cald din țară! Temperaturile au scăzut și cu 20 de grade Celsius

18 Apr 2024 393

Cum va fi vremea în Dobrogea în perioada următoare? Anunțul meteorologilor

18 Apr 2024 711

Recomandările IGSU pentru zonele vizate de cod galben (VIDEO)

17 Apr 2024 501

Cod galben de vreme rea la Constanța! Vremea se va răci accentuat. Unde se pot semnala eventuale probleme

17 Apr 2024 751

Situația rezervei de umiditate în Dobrogea și alte regiuni ale țării. Evaluare la data de 16 aprilie 2024

16 Apr 2024 655

Cum va fi vremea în Dobrogea, în următoarele două săptămâni?

15 Apr 2024 791

Prognoza meteo pentru Dobrogea. Temperaturi și condiții atmosferice pentru următoarele zile

13 Apr 2024 845