La Olimpiada Pluridisciplinară Tuymaada Zece medalii, din care trei de aur, obţinute de elevii români

Elevii români au obţinut trei medalii de aur, cinci de argint şi două de bronz la Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada 2015, fiind premiaţi la toate cele patru probe ale concursului, chimie, matematică, informatică şi fizică.
La chimie a obţinut o medalie de aur, cu punctaj maxim, Cristian Robert Râclea, elev în clasa a clasa a XI-a la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" din Galaţi, alte două medalii de argint fiind cucerite de Maria Velicu - clasa a X-a la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti şi de Sabina-Giorgiana Fîrţală - clasa a XI-a la Colegiul Naţional "Petru Rareş" din Piatra Neamţ. Cristian Robert Râclea a fost medaliat cu aur şi la ediţia precedentă a olimpiadei, a anunţat, astăzi, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.
La matematică, Andreea Dima, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional "Tudor Vianu" din Bucureşti şi Mihnea-Gabriel Doică - clasa a IX-a la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti au cucerit medalii de bronz. Din echipa de matematică a făcut parte şi Ştefan Cristian Popa, elev în clasa a IX-a la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti.
Alte două medalii de aur au fost obţinute la proba de informatică, de Darius Marian, elev în clasa a XI-a la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti şi de Andrei Costin Oncescu - clasa a X-a la Colegiul Naţional "Dinicu Golescu" din Câmpulung Muscel, iar Vlad Mihai Rochian - clasa a X-a la Liceul Teoretic "Grigore Moisil" din Timişoara a câştigat medalia de argint.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Olimpicii români au cucerit patru medalii și locul al treilea în lume la Olimpiada Internaţională de Geografie

18 Jul 2022 1391

Şase medalii de argint, obținute de elevi din România la Olimpiada de Ştiinţe a Uniunii Europene/EUSO 2019

12 May 2019 1765

Elevi din Constanța premiați la Olimpiada Internațională Pluridisciplinară Tuymaada 2017

21 Jul 2017 4305

Olimpicii români sosesc acasă cu zece medalii obţinute la concursurile din Federaţia Rusă

24 Jul 2016 2611

Ministerul Educației a publicat o listă deschisă cu olimpicii care vor lua burse de merit

05 Aug 2015 2203

Premii și medalii din plin la olimpiadele naționale pentru elevii Liceului Teoretic Internațional de Informatică

11 Apr 2015 1665

Elevii Liceului Internaţional de Informatică din Constanţa, laureaţi la olimpiadele naţionale

11 Apr 2015 2704