Zeci de persoane au participat la acţiunea caritabilă iniţiată de primarul Dumitru Bocai

dscf33831.jpgSala Centrului Cultural din oraşul Ovidiu a fost sâmbătă seară arhiplină. Peste 200 de persoane, majoritatea din localitate, au venit să susţină demersul primarului Dumitru Bocai privind ajutorarea celor zece tineri cu dizabilități din oraș îngrijiți de Fundația CHIRO. Primarul Dumitru Bocai le-a mulțumit tuturor pentru prezență și le-a împărtășit dorința sa, aceea de a aduce pe mai departe spectacole de teatru în oraș. „Acțiunea din seara aceasta (n.r. sâmbătă seară) este practic prima de acest gen.

dscf3412.jpgEste vorba de un spectacol de teatru pe care l-am adus din dorința de a ne obișnui și noi cu astfel de evenimente și totodată am îmbinat utilul cu plăcutul transformând acțiunea într-una cu scop caritabil. Spectacol a fost asigurat de mine și este doar un început", a precizat Dumitru Bocai. Amintim că sâmbătă seară datorită primarului au urcat pe scena Centrului Cultural Ovidiu actorii Adriana Trandafir, Andreas Petrescu și Gabriel Fătu. Cei trei actori au pregătit pentru public piesa „Mă mut la mama" ce a început la ora 18.00. Înainte de a intra în sala de spectacol invitații au donat bani pentru tinerii de la Fundația CHIRO.

dscf3408.jpgSenatorul Nicolae Moga a oferit în scop caritabil jumătate din indemnizația sa de parlamentar. „Aș dori nespus de mult ca toți primarii din colegiul meu și nu numai din colegiul meu și din județul Constanța să desfășoare astfel de acțiuni pentru că avem mulți copii care au nevoie de ajutorul nostru", a declarat senatorul. 

Deputatul Constantin Chirilă a contribuit și el la acțiunea umanitară. „Am venit să salut inițiativa primarului Dumitru Bocai care este lăudabilă și ar trebui urmată de toți", a precizat deputatul.

dscf3416.jpgLa eveniment a participat și primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Programul Teatrului „Căluțul de Mare” în perioada următoare

10 May 2024 227

Spectacol de excepție la Teatrul Jean Bart Tulcea

07 May 2024 414

Frumusețea Deltei în luna mai (FOTO)

03 May 2024 385

Luna mai începe cu „Trubadurul”, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța

03 May 2024 477

„Eva Nostra“ se reîntoarce pe scena Teatrului „Jean Bart“ Tulcea

01 May 2024 441

Ziua Europei, marcată la Tulcea printr-un spectacol de excepție

01 May 2024 409

Lumea marinarilor Un primar solidar cu Forțele Navale. Vasile Berariu, Boroaia, Omul Anului

29 Apr 2024 914

Un spectacol din repertoriul Teatrului de Stat Constanța, selectat pentru Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu

29 Apr 2024 495

Evenimente de weekend în Constanța. Unde ieșim duminică, 28 aprilie?

28 Apr 2024 710

Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța anunță primul spectacol al lunii mai – „Trubadurul”, de Giuseppe Verdi

27 Apr 2024 469

UDTTMR Ziua Suveranității Naţionale și a Copilului, marcată și la Constanța (FOTO)

24 Apr 2024 418

Cumpărări directe Constanța Peter & Stars SRL va organiza un spectacol la Castelu, cu 4.000 de euro (DOCUMENT)

15 Apr 2024 552

Caravana Shakespeare face popas și la Constanța

14 Apr 2024 643

Caravana Shakespeare vine la Tulcea

14 Apr 2024 501

Handbal CSM Constanța a făcut spectacol cu CSU din Suceava, bifând al 19-lea succes stagional (GALERIE FOTO)

13 Apr 2024 886