Lumea Poeziilor Ion Minulescu – Cântecul unui om

Ce-am fost cândva azi nu mai sunt...
Dar ce sunt azi îmi pare rău
Că n-am putut să fiu mereu -
Acelaşi cântăreţ cu chip de Sfânt...
 
Când am urât am fost iubit,
Când am iubit am fost urât...
Şi-n viaţă n-am cântat decât
Romanţa Celui răstignit...
 
Tot ce-am sperat rămas-a vis,
Şi-am dobândit ce n-am visat...
Dar ce-am fost ieri am şi uitat -
Un titlu de volum nescris...
 
Şi-azi, dacă sunt un chip de Sfânt,

Aşa m-a vrut, pesemne, Dumnezeu -
Să fiu tot altul... Şi să-l cânt mereu
Pe cel ce-am fost cândva, dar nu mai sunt...

Despre Ion Minulescu

Reprezentant important al simbolismului românesc, Ion Minulescu s-a născut în 1881, la Bucureşti. A scris poezii, proză, piese de teatru şi cronici dramatice.

 
În 1897, îi apar primele poezii în revista „Povestea vorbei”. După ce termină studiile liceale, pleacă la Paris, pentru a studia dreptul, la care renunţă, optând pentru literatura simbolistă franceză. În decursul vieţii, a publicat numeroase volume, precum „Romanţe pentru mai târziu” (1908), „De vorbă cu mine însumi” (1913), „Nu sunt ce par a fi” (1936).
 
În 1944, în urma unui stop cardiac, Minulescu se stinge din viaţă, la Bucureşti. A fost înmormântat la Cimitirul Bellu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

O școală din Constanța îi poartă numele 140 de ani de la nașterea poetului Ion Minulescu

06 Jan 2021 1951

Lumea poeziilor Ion Minulescu - A XI-a poruncă

16 May 2015 2948

Ştiaţi că...? Poetul român Ion Minulescu...

06 Jan 2015 2992

Lumea poeziilor Ion Minulescu – De vorbă cu iarna

07 Dec 2014 4594

Lumea poeziilor Ion Minulescu - Zâmbeşte

16 Aug 2014 4605

Lumea poeziilor Ion Minulescu – Romanţa inimii (audio)

06 Aug 2014 4247

Lumea poeziilor Ion Minulescu - Vesperală

24 Jul 2014 2618

Lumea poeziilor Ion Minulescu - Celei care trece

20 May 2014 5171