Lumea poeziilor Vasile David - Un bătrân către fiul lui

Te rog, nu-ţi fie silă, că tremurându-mi mâna,

Când vreau să mă hrănesc, mă murdăresc pe faţă.

...Când erai mic, cu ea, eu te ştergeam întruna,

Şi îţi dădeam, băiete, ca să mănânci dulceaţă...

 

Când tot repet o frază, nu te-amărî pe mine

Că-ndrug aceleasi vorbe, până ce oboseşti.

...Când erai mic, copile, eu gânguream cu tine,

Şi repetam cuvânte, să-nveţi ca să vorbeşti...

 

Ştiu că te enervezi, când mergem la plimbare,

Iar paşii mei greoi mă ţin, pierdut, în urmă.

...Când erai mic, băiete, te căram în spinare,

Şi nu ştiam, atunci, că trupul meu se curmă...

 

Ştiu că nu mă suporţi, să am faţa nerasă,

Să fiu mai ponosit, cu părul ca o claie.

...Când erai mic, copile, şi-acuma mă apasă,

Trezeai tot universul ca să nu intri-n baie...

 

Ştiu că îţi tulbur somnul, durerile mă seacă,

Şi tot mai grea îmi pare, acuma, bătrâneţea.

...Când erai mic, băiete, dormeam pe la prisacă,

Că-n ţipetele tale, trecură-mi tinereţea..

 

Mă iartă, tu, copile, că azi îţi sunt povară,

Că nu mai am putere... hai, mergi şi te-odihneşte,

Şi să nu uiţi, băiete... îţi spun a mia oară:

Că tot ce este viaţă, se trece,-mbătrâneşte...

Originar din Focşani, Vasile David lucrează la Roma de 13 ani. Are o mare pasiune pentru poezie. Prin intermediul versurilor sale, exprimă gândurile, sentimentele, gustul amar pe care i-l dă, de multe ori, lumea în care trăim.