12 May, 2015 13:51
1582
Rodica MITU
Lemnul dulce, o plantă erbacee perenă cu flori mici, liliachii, se numără printre cele mai utilizate plante în medicina europeană, rădăcina sa fiind folosită în scopuri medicale de mii de ani. Creşte spontan în soluri nisipoase, luminişuri şi în zone necultivate. Rădăcina de lemn dulce are peste 150 de compuşi cu efecte benefice, conţine saponine triterpenice, izoflavone, polizaharide, fitosteroli, cumarine, asparagină, rezine, lipide, amidon, asparagină, zaharuri, albumină, vitamina B şi săruri minerale.
Această plantă fluidizează secreţiile traheobronhice şi faringiene, are acţiune diuretică, antispasmodică, antiinflamatorie şi antiulceroasă. De asemenea, lemnul dulce are efect antiinflamator articular, laxativ, purgativ, expectorant şi estrogen. Rădăcina de lemn dulce este indicată în artrite, dismenoree, ulcer gastric, traheită, faringită, bronşită, constipaţie, calculoză renală şi biliară. Lemnul dulce, în ansamblu, reduce secreţiile stomacale, însă produce un mucus dens care căptuşeşte stomacul, făcându-l util în afecţiunile inflamatorii şi iritante ale stomacului. În plus, are efect calmant în cazul inflamaţiilor oculare şi stimulează producţia de anticorpi.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: