Ştiaţi că...? Astăzi, Prinţul William îşi sărbătoreşte ziua de naştere



Pe 21 iunie, Prinţul William, fiul mai mare al lui Charles şi al Dianei, Prinţesă de Wales, şi nepotul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, îşi sărbătoreşte ziua de naştere. Astăzi, împlineşte vârsta de 33 de ani.
 
William, al doilea în linia de succesiune la tronul celor 16 state independente, s-a născut la Londra şi a fost botezat în Camera de Muzică a Palatului Buckingham. În timpul unei vizite oficiale a părinţilor săi la Cardiff, în Ţara Galilor, a avut loc prima apariţie publică a lui William.
 
A fost educat la mai multe şcoli independente, a urmat Colegiul Eton şi a absolvit Universitatea St. Andrews, care, ulterior, a beneficiat de o creştere a numărului de înscrieri. Prinţul William a fost locotenent în regimentul Cavaleriei Regale, Albaştri şi Regali. După terminarea antrenamentului la Royal Air Force College Cranwell, a obţinut brevetul de aviator, şi, în 2012, gradul de căpitan al Marinei Regale Britanice, fiind calificat să conducă misiuni de căutare şi salvare.


 
În ceea ce priveşte viaţa personală, care a devenit un subiect de speculaţii pentru tabloide, în anul 2011, s-a căsătorit cu Catherine Middleton, la Westminster Abbey. Nunta a fost privită de peste două miliarde de oameni. Potrivit Wikipedia, traseul celor doi a avut loc între Palatul Buckingham și Westminster Abbey, pe strada The Mall, trecând pe lângă Casa Clarence, Horse Guards Road, Horse Guards Parade, Horse Guards Arch, Whitehall, partea de sud a Pieții Parlamentului și Broad Sanctuary.
 
După terminarea slujbei religioase, proaspeții căsătoriți s-au întors pe același traseu la Palatul Buckingham, într-o trăsură deschisă. Cu câteva ore înainte de eveniment, William a fost numit duce de Cambridge, Conte de Strathearn şi Baron Carrickfergus.
 
Doi ani mai târziu, soţia sa a născut un băiat, Prinţul George de Cambridge, iar anul acesta, în luna mai, o fetiţă.
 

Sursa foto: business24.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.