Ştiaţi că...? Astăzi, Sergiu Nicolaescu ar fi împlinit 85 de ani

Regizorul Sergiu Nicolaescu, care şi-a legat viaţa de domeniul filmului, s-a născut pe 13 aprilie 1930, la Târgu Jiu. Astăzi, ar fi împlinit 85 de ani. Pe lângă regizor, a fost scenarist, actor şi, după 1989, politician român.
 
Sergiu Nicolaescu a devenit cunoscut datorită unor producţii istorice, precum „Dacii” (1966) şi „Mihai Viteazul” (1970). Când avea cinci ani, împreună cu familia, s-a mutat de la Târgu Jiu la Timişoara. Potrivit Wikipedia, a absolvit Universitatea Politehnică din Bucureşti şi, după absolvire, a lucrat la Buftea, apoi în cadrul Studioului cinematografic „Alexandru Sahia”.
 
Primul film regizat de Sergiu Nicolaescu a fost „Scoicile nu au vorbit niciodată" (1962). Filmografia lui cuprinde peste 50 de lungmetraje, dintre care cele mai cunoscute sunt: „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte", „Cu mâinile curate", „Ultima noapte de dragoste", „Nea Mărin miliardar", „Ciuleandra", „Triunghiul morţii", „Orient Express".
 
Sergiu Nicolaescu a scris şi cărţi, printre acestea numărându-se „Revoluția. Începutul adevărului” (1995), „Cartea revoluției române decembrie '89” (1999), „Recviem pentru adevăr” (1999), „Lupta pentru putere. Decembrie '89” (2005).
 
Regizorul s-a stins din viaţă la vârsta de 82 de ani, la Spitalul Elias din Bucureşti. Decesul s-a produs în urma complicaţiilor cardiace şi pulmonare severe care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat.
 
Sursa foto: larevista.ro
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.