Ştiaţi că...? Pe 14 iunie, unul dintre cei mai importanţi scriitori ai secolului XX...

Unul dintre cei mai importanţi scriitori ai secolului XX, Jorge Luis Borges, s-a stins din viaţă pe 14 iunie 1986, la vârsta de 86 de ani, în Elveţia.
 
Scriitorul s-a născut la Buenos Aires, într-o familie înstărită. De mic, a primit o educaţie multilingvă. În timpul vieţii, devine cunoscut datorită povestirilor sale fantastice, în care a unit idei filozofice şi metafizice cu temele clasice ale fantasticului, precum saltul în timp, realitatea paralelă a visului şi vrăjile.

Fiecare autor are un motiv pentru care scrie, iată de ce scria Borges: „Trebuie să scriu! Dacă nu scriu ceva şi continui să fiu obsedat de acel lucru, până la urmă tot trebuie să-l pun pe hârtie ca să scap de el. Cred că singura justiţie este justiţia privată; cât despre cea publică, mă întreb dacă există cu adevărat.”

După o perioadă petrecută în Europa, se întoarce în Argentina, unde publică primul volum de poezii, numit „Fervor de Buenos Aires”. Continuă să scrie poezii, dar şi proză şi eseuri. În 1935, publică primul volum important, „Istoria universală a infamiei”. Printre operele sale se numără „Cartea de nisip”, „Aleph”, „Ficţiuni” şi volumele de poezii „Luna din faţă”, „Făuritorul” şi „Cifra”.

Începând cu anul 1950, Jorge Luis Borges a fost nominalizat la toate ediţiile Premiului Nobel, dar Acadamia suedeză nu l-a premiat niciodată.

Sursa foto: culturedarm.com

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ştiaţi că...? Paulo Coelho, unul dintre scriitorii cei mai vânduţi din lume, împlineşte 68 de ani

24 Aug 2015 1857

Ştiaţi că...? Pe 14 iunie, se împlinesc 28 de ani de la moartea scriitorului Jorge Luis Borges

14 Jun 2014 1529