Ştiaţi că...? Se împlinesc 41 de ani de la inaugurarea aeroportului francez Charles de Gaulle

Aeroportul Internațional Charles de Gaulle (CDG) a fost inaugurat la data de 8 martie 1974. De la inaugurare până în prezent, a devenit cel mai mare aeroport al Franței, numărându-se și printre cele mai mari din Europa. Este situat în localitatea Roissy-en-France, la 25 de km de Paris, și este numit după fostul președinte francez Charles de Gaulle.
 
Aeroportul de la lângă Paris are trei terminale, fiecare dispunând de mai mulţi sateliţi, cu excepţia ultimului, care găzduieşte doar zborurile charter. Cele trei terminale sunt tranzitate zilnic de peste 200.000 de pasageri. De asemenea, în interiorul aeroportului, se găsesc restaurante, baruri, magazine, centre de servicii bancare şi centre de afaceri. Numai structura de oţel a aeroportului Charles de Gaulle este de două ori mai grea decât cea a turnului Eiffel.
 
În 2003, potrivit Wikipedia, Charles de Gaulle a fost al doilea aeroport în Europa, după numărul de pasageri, primul fiind aeroportul Heathrow din Londra, care a avut cu 31,5% mai mult trafic decât CDG. În ceea ce priveşte traficul de marfă, Charles de Gaulle s-a clasat pe primul loc, cu 32,5% mai mult trafic decât Heathrow.
 
Sursa foto: Wikipedia.org
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.