Istoria Dobrogei – Bibliografie: Pseudo Scymnos (sec. II î. H.) – „Periegesis”

Grecul Scymnos s-a născut în insula Chios din Marea Egee și a trăit în perioada 250 î. H. – 180 î. H. El  a scris „Periegesis”, o lucrare referitoare la cele trei continente cunoscute: Europa, Asia și Africa, din care s-au păstrat doar câteva fragmente.
Spre sfârșitul sec. II î. H., un scriitor rămas anonim a compus o „Periegesis” (Descrierea Pământului) în 980 de versuri, dedicată lui Nicomede din Bitinia, regat elenistic din nord-vestul Asiei Mici (Turcia asiatică). Scrierea, atribuită eronat geografului Scymnos, a rămas cunoscută ca Pseudo Scymnos. (ed.  G. Ștefan)
 
În ultima treime a scrierii „Periegesis” sunt prezentate informații legate de Dobrogea în versurile 664-665, 718-721, 728-794, 842-844, 853-860, 863-865.
 
Astfel, Dunărea este menționată ca limită nordică a teritoriilor locuite de marele neam al tracilor: „Ţinutul mai de la nord pînă la Istrul pontic este locuit de tracii care se întind de-a lungul [fluviului – notă G. Ș.]”. (ed. C. Mullerus)
 
Apoi, autorul anonim prezintă litoralul vestic al Mării Negre pe direcția sud-nord.

Limita de sud a ținutului geților era polis-ul grec Mesembria (Nesebăr, Bulgaria): „La poalele muntelui cu numele de / Haemus [Balcani] se află un oraş zis Mesembria, / care vine în imediata vecinătate a ţinutului getic şi tracic.” (ed. C. Mullerus)
 


Oraşul Odessos (Varna, Bulgaria) era învecinat cu tribul crobizilor din neamul tracilor, menționați anterior de grecii Hecateu și Hellanikos: „...întemeiat de milesieni / pe vremea cînd domnea în Media [Persia] Astiages. / Acest [oraş – n. G. Ș. ] are în jurul său crobizi traci.” (ed. C. Mullerus)


Apoi, se explică modificarea numelui polis-ului Dionysopolis (Balcic, Cadrilater/Bulgaria): „Dionysopolis s-a numit la început / Crunoi, din pricina izvoarelor din apropiere; / dar mai tîrziu fu aruncată din mare pe ţărm / o statuie a lui Dionysos / şi [locuitorii – n. G. Ș.] i-au spus apoi Dionysopolis.” (ed. C. Mullerus)
În mitologia greacă, Dionysos era zeul vinului, vegetației, festivităților și plăcerii.
 


Polis-ul Byzone (Cavarna, Cadrilater/Bulgaria) se afla la intersecția teritoriilor cobrizilor și sciților nomazi din stepele nord-pontice: „La hotarele crobizilor şi sciţilor  / meleagurile [de acolo] au ca locuitori greci amestecaţi. / (Oraşul Byzone). Unii spun că a aparţinut barbarilor, / iar alţii că a luat fiinţă ca o colonie a Mesembriei.” (ed. C. Mullerus)
Secolele VIII-VI î. H. au fost marcate de fenomenul marii colonizări grecești în Marea Mediterană și Marea Neagră, ca urmare a suprapopulării orașelor grecești în raport cu teritoriul agricol.
 
Callatis (Mangalia) este menționat ca o colonie a Heracleei Pontice (litoralul turc al Mării Negre): „Oraşul Callatis a fost / colonie a heracleoţilor, ce apăru la porunca / dată de un oracol. (Heracleoţii) au întemeiat-o pe vremea cînd / Amyntas a preluat domnia peste macedoneni.” (ed. C. Mullerus)
Deoarece au existat trei regi macedoneni cu numele de Amyntas, cel mai probabil corespondent pentru datarea întemeierii orașului Callatis este Amyntas I (540 î. H. – 498 î. H.).
 
Tomis (Constanța) era o colonie a Miletului (litoralul turc al Mării Egee), fiind de asemenea învecinat cu sciții: „Oraşul Tomoi a fost o colonie a milesienilor. / în jurul lui, din toate părţile, se află sciţi.” (ed. C. Mullerus)



Histria, tot o colonie a Miletului, și-a luat numele de la numele grecesc al Dunării: „Oraşul Istros / şi-a luat numele de Istros de la fluviu. / L-au întemeiat milesienii, pe vremea când / armata sciţilor barbari a trecut în Asia, / urmărindu-i pe cimerieni, care fugeau din Bosfor [Bosforul Cimrerian = Crimeea].” (ed. C. Mullerus)
 
Urmează descrierea Dunării, precizându-se că Delta Dunării avea cinci brațe în epocă și că, în mod eronat, o ramificație a fluviului se vărsa în Marea Adriatică: „Fluviul Istru / vine din ţinuturile care se află la apus / şi se varsă prin cinci guri. / El se desparte în două şi curge [cu un braţ – n. G. Ș.] spre Adriatica. / Desigur este cunoscut pînă în ţara celţilor. / El rămâne acelaşi [ca debit – n. G. Ș.] în tot cursul verii; / Într-adevăr, sporeşte iarna, umflându-se / din pricina ploilor, iar vara / din pricina zăpezii. Căci - precum se spune - / [fluviul – n. G. Ș.] creşte datorită gheţurilor ce se topesc neîncetat, / iar volumul apelor pe care le poartă rămâne mereu acelaşi.” (ed. C. Mullerus)


În legătură cu vărsarea Dunării în Marea Neagră, autorul anonim menționează Insula Șerpilor, considerând însă că este vorba de două insule diferite: „Se povesteşte că are în mijlocul lui multe insule / mari. Dintre acestea, una aşezată între mare / şi gurile lui nu este mai mică decât Rodos [insulă în Marea Egee]/ şi se numeşte Peuce, din pricina unui însemnat număr / de pini. Apoi după ea - în mare - / e aşezată insula lui Ahile.”. / [Insula – n. G. Ș.] are o mulţime de pasări domestice / şi oferă celor ce vin acolo o privelişte vrednică de un loc sfânt. / De pe ea nu poate fi văzut uscatul, / deşi se află - faţă de pământul ce-i stă înainte - la o depărtare / de numai patru sute de stadii, cum scrie Demetrios...” (ed. C. Mullerus)
Despre Demetrios, istoricul G. Ștefan notează că se născuse la Odessos și că devenise cetățean al Callatisului. În jurul anului 200 î. H. a scris Despre Asia și Europa, o geografie în versuri în 20 de cărți, în care prezintă și istoria orașelor din Marea Neagră.



După menționarea Insulei Șerpilor, autorul anonim precizează în legătură cu originea locuitorilor din zonă: „[Aceşti – n. G. Ș.] traci şi bastarni sînt veniţi aici din alte părţi ...”. (ed. C. Mullerus)


Este citat grecul Eforos privind locuitorii din vecinătatea Dunării: „Primii [locuitori – n. G. Ș.] de lângă Istru sînt carpizii, / a spus Ephoros, apoi sciţii plugari, iar mai încolo / neurii, până în ţinutul de asemenea pustiu din pricina gheţurilor...” (ed. C. Mullerus)
Spre final, este amintit din nou Demetrios cu descrierea sciților nomazi: „Oamenii din [neamurile – n. G. Ș.]  numite nomade sunt foarte evlavioşi / şi, dintre ei, nimeni nu ar face vreun rău unei fiinţe însufleţite. / Ei îşi poartă casele [pe căruţe – n. G. Ș.], cum zice Demetrios. / Şi se hrănesc cu lapte, mulgând iepele scitice. / Trăiesc lăsînd să se vadă că întreaga lor agoniseală / şi legăturile de neam sunt comune. / [Demetrios – n. G. Ș.] spune că şi înţeleptul Anacharsia / s-a născut între nomazi, care sînt cu mult cei mai cucernici / [dintre oameni - n. G. Ș.]. (...) [Demetrios susţine – n. G. Ș.] că neamul cel mai vestit este / al sarmaţilor. Urmează cel al gelonilor şi în al treilea rând / neamul aşa-numiţilor agatârşi...” (ed. C. Mullerus)
 
Bibliografie
Geographi Graeci Minores, e codicibus recognovit, Carolus Mullerus, vol. I-II, Firmin Didot, Paris, 1855-1861.
Diller Aubrey, The tradition of Minor Greek Geographers, Oxford, 1952.
GHEORGHE ȘTEFAN (redactor responsabil) /INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE AL ACADEMIEI RPR, Izvoare privind istoria României, vol. I, Ed. Academiei R. P.R., București, 1964. (XXXXLII.Pseudo Scymnos)
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța


Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureştişi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armănă“.
 

Citeşte şi:

Istoria Dobrogei - Bibliografie Polibiu (sec. II î. H.) - „Istorii”