În localul La Historia de Argentina Seară live cu Daniela Cojocaru şi Mess

Mâine seară, începând cu ora 21.00, Daniela Cojocaru şi Mess vor susţine un concert în localul La Historia de Argentina. Evenimentul se desfăşoară în sistemul suport artist (15 lei).

În anii studenţiei, Daniela Cojocaru a participat la concursuri cu profil muzical, printre premiile obţinute numărându-se Trofeul Mamaia 2010, la secţiunea Interpretare. Tot la Mamaia, în 2010 şi 2011, a făcut parte din orchestra festivalului ca backing vocals. A colaborat, de-a lungul timpului, cu diverşi compozitori şi cântăreţi, precum Mihai Trăistariu, Walter Ghicolescu, Victor Lavric, Bogdan Ota (locul al II-lea la „Norvegienii au talent”, ediţia din 2010).

Pasionat de muzică, Mess cântă cu vocea, la chitară, mandolină şi la clape, remarcându-se datorită vocii sale. Participările la concursurile de specialitate i-au adus premii importante: locul al II-lea la Secţiunea de Creaţie a Festivalului Mamaia, Premiul Presei la Festivalul Naţional de la Oneşti. În prezent, cântă, compune, scrie texte, orchestrează şi lucrează intens la un nou proiect muzical.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Andreea Dragu şi pianistul Dorian Pîrvu, în localul La Historia de Argentina

24 Sep 2015 2450

Muzică pentru suflet, în localul La Historia de Argentina‎

22 Sep 2015 1958

Flamenco cu Lucas Molina, la Constanţa

13 Sep 2015 2185

Un fost concurent de la Vocea României, în concert la malul mării

04 Sep 2015 2101

Muzică live cu Iulian Bratu

13 Aug 2015 2106

Seară relaxantă Gabriel Popescu şi Camelia Tudor, în localul La Historia de Argentina

07 Aug 2015 2251

O fostă concurentă de la Vocea României, în concert la malul mării

24 Jul 2015 2705

În localul La Historia de Argentina O nouă seară dedicată jazz-ului

19 Jun 2015 2363

Seară relaxantă de jazz cu Lucian Săuleanu

14 Jun 2015 2431

Seară de saxofon la Constanţa

10 May 2015 2112

La Historia de Argentina organizează o seară grecească

23 Mar 2015 2021

Seară de coveruri în localul La Historia de Argentina

04 Mar 2015 1882

Emeric Imre concertează la Constanţa

01 Mar 2015 2064

Soft Waves concertează în localul La Historia de Argentina

05 Feb 2015 2040

La Historia de Argentina organizează o seară cu muzică folk Walter Ghicolescu, invitatul special

15 Jan 2015 2166