Activitatea APM Constanta in perioada 09.11 – 15.11.2009

16.11.2009

INFORMARE DE PRESĂ
ACTIVITATEA A.P.M. CONSTANŢA ÎN PERIOADA  09.11 – 15.11.2009

În cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa, în săptămâna 09.11 – 15.11.2009 s-au desfăşurat următoarele activităţi:

Compartimentul Relaţii Publice, Comunicare, Programe, Proiecte (C.R.P.C.P.P.)
S-a asigurat permanent:
- informarea publică directă;
- informarea presei;
- corespondenţa pentru solicitările scrise şi petiţii.

Serviciul Autorizare şi Controlul Conformării (S.A.C.C.)

În cadrul Biroului Avize, Acorduri, Autorizări şi Legislaţie Orizontală (B.A.A.A.L.O.) s-au eliberat 57 de acte de reglementare şi 42 de consultaţii tehnice.

În data de 10 noiembrie 2009, la Hotel Bulevard Constanţa, la ora 16:00, a avut loc dezbaterea publică pentru emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Sondă de exploatare LVO4”, beneficiar SC Petrom SA Membru OMV.

În data de 11 noiembrie 2009, la Sediul Instituţiei Prefectului Constanţa, la ora 16:00, a avut loc dezbaterea publică privind Planul integrat de dezvoltare a polului de creştere Constanţa – Zona Metropilitană, beneficiar, Primăria Municipiului Constanţa.


În cadrul Compartimentului Controlul Conformării şi Managementul Riscului (C.C.M.R.):
- verificarea amplasamentului la S.C. AVICOLA LUMINA S.A, S.C. IRIDEX GROUP IMPORT EXPORT S.R.L. COSTINEŞTI, S.C. UT MIDIA S.A., S.C DMHI S.A., S.C. IRIDEX GROUP IMPORT EXPORT S.R.L. PORT, S.C. CELCO S.A., S.C. ROMPETROL RAFINARE S.A, S.C. ROMPETROL PETROCHEMICALS S.R.L., S.C. CICh NĂVODARI S.A., S.C. LAFARGE CIMENT ROMÂNIA S.A.;
- s-a efectuat inspecţie Seveso cu GNM şi ISU Dobrogea la S.C. PETROM S.A. PETROMAR.

Serviciul Implementare Politici de Mediu (S.I.P.M.)

Biroul Gestiune Deşeuri şi Chimicale (B.G.D.C.)

Au fost transmise raportările cu privire la:
- operatorii economici autorizaţi pentru valorificarea şi/sau eliminarea deşeurilor textile;
- operatori economici autorizaţi sau în curs de autorizare pentru transportul si eliminarea finală (incinerarea) deşeurilor rezultate din activităţile unităţilor medicale.

Au fost verificate chestionarele privind generarea şi gestionarea deşeurilor transmise de unităţile economice care generează deşeuri, cât şi de unităţile economice autorizate să desfăşoare activităţi de colectare, transport, depozitare temporară, valorificare şi eliminare deşeuri în vederea introducerii în baza de date naţionala MEDIUS.

Au fost aprobate şase Formulare pentru transportul deşeurilor periculoase către instalaţii de valorificare/eliminare a deşeurilor periculoase, din judeţul Constanţa.


Compartimentul Protecţia Naturii, Protecţie Sol şi Subsol, Biosecuritate (C.P.N.P.S.S.B.)
Se asigură permanent corespondenţa pentru solicitările scrise cu privire la ariile naturale protejate de interes naţional şi din Reţeaua Ecologică Natura 2000.
S-au emis puncte de vedere Serviciului A.C.C. privind încadrarea amplasamentelor aferente activităţilor pentru care s-au solicitat acte de reglementare, în raport cu ariile protejate de interes naţional, comunitar şi internaţional.
S-a emis o autorizaţie pentru activitatea de vânătoare.

Compartimentul Calitate Aer (C.C.A.)
Ca urmare a sarcinilor care revin operatorilor economici care deţin instalaţii care intră sub incidenţa Directivei 94/63/CE transpusă în legislaţia din România prin HG 568/2001 republicată, privind controlul emisiilor de compuşi organici volatili (COV) rezultaţi din depozitarea carburanţilor şi din distribuţia acestora de la terminale la staţiile de distribuţie a carburanţilor s-au solicitat agenţilor economici informaţii privind monitorizarea stadiului de conformare a instalaţiilor şi echipamentelor la prevederile Directivei precum şi prezentarea Certificatelor de inspecţie tehnică COV în vigoare.


Serviciul  Monitoring, Baze de Date şi Rapoarte (S.M.B.D.R.)
S-a realizat validarea zilnică a datelor de calitate a aerului provenite din reţeaua automată de monitorizare.

Laboratorul de analize fizico-chimice

Aer
S-au efectuat analize de pulberi sedimentabile la cererea următorilor beneficiari:


· S.C. SOCEP S.A.  PORT C-ŢA– (pulberi sedimentabile)
· ŞANTIERUL NAVAL C-ŢA –- (pulberi sedimentabile,pulberi totale in suspensie)

În urma unei sesizări telefonice personalul laboratorului –A.P.M. C-ŢA-, în data de 06.11.2009, s-a deplasat  în zona Năvodari -  S.C. ROMPETROL PETROCHEMICALS  NĂVODARI (h:23.00, incendiu la instalaţia de polietilena de joasă presiune ,Poarta 2) şi a efectuat măsurători de imisii cu autolaboratorul la aproximativ 100 m de zona amintită. Concentraţiile măsurate s-au încadrat în limitele admisibile stabilite  prin ORD.592/2002.

S-au definitivat analizele la probele prelevate în săptămâna anterioară şi s-au emis buletinele de analiză corespunzătoare.

Apă
S-au prelevat  probe de apă meteorică, apă uzată, apă pluvial şi apă de suprafaţă de la:
· S.C. HIDROTERMIC S.R.L VALUL LUI TRAIAN - punct de lucru: loc. Ciocăneşti, Călăraşi – (apă de suprafaţă - Dunăre)
· ŞANTIERUL NAVAL  C-ŢA - (apă pluvial, apă uzată şi apă acvatoriu)

S-au definitivat analizele la probele prelevate în săptămâna anterioară şi s-au emis buletinele de analiză corespunzătoare.

Sol
S-a prelevat o probă de sol, la cererea beneficiarului, S.C. ERCO S.A. C-ŢA - str. Industrială    nr. 13 - din incinta societăţii mai sus menţionate - o probă de adâncime (15-30 cm) compozita  «amestec din şase puncte diferite, puncte ce acoperă o suprafaţă de 8m2 ».
Probele de sol prelevate săptămâna trecută sunt în lucru.

Radioactivitate
Rezultatele analizelor de radioactivitate efectuate în regim continuu prin staţiile de radioactivitate Constanţa şi Cernavodă (măsurători beta-globale şi gamma-spectrometrice pentru factorii de mediu), s-au situat sub valorile nivelurilor de notificare operaţionale.

Pentru detalii suplimentare şi orice alte informaţii legate de activitatea APM Constanţa, puteţi contacta pe doamna Adriana Rusnac din cadrul Compartimentului Relaţii Publice, Comunicare, Programe, Proiecte.

DIRECTOR COORDONATOR
Senol ZEVRI


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 831

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1411

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 374

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 396

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1830

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 663

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1024

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 975

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 656

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 815

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 682

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 942

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1561

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 820

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 562