Provident Financial România anunță rezultatele financiare pentru primul semestru din 2013

București, 30 iulie 2013 – Compania de credite de consum Provident Financial România a acordat împrumuturi în valoare de 54,9 milioane de euro în prima jumătate a acestui an, în creștere cu aproximativ 12% comparativ cu perioada similară din 2012, și a încheiat primul semestru cu un portofoliu de peste 269.000 de clienți activi. Datele sunt cuprinse în raportul financiar prezentat marți la Londra de către compania-mamă, grupul britanic International Personal Finance (IPF), unul dintre cei mai importanți furnizori de împrumuturi la domiciliu din Europa, cu activități în şase ţări din Europa Centrală şi de Est, precum şi în Mexic.

Veniturile Provident Financial România au depășit 37,2 de milioane de euro în primul semestru din 2013, în creștere cu 10% față de aceeași perioadă din 2012. În cei 7 ani de prezență pe piața locală, compania a investit în România peste 180 de milioane de euro și a contribuit la bugetul de stat cu taxe în valoare de peste 25 de milioane de euro.

„În primele șase luni din acest an am continuat să investim în extinderea operațiunilor și în dezvoltarea oamenilor noștri. Am deschis deja 10 puncte de lucru noi și avem în plan o extindere geografică similară în a doua jumătate a anului, ceea ce ne va permite să deservim aproape în totalitate populația urbană din toate județele țării. Ne menținem obiectivul de a avea peste 500.000 de clienți activi în România în următorii ani”, a declarat Ivo Kalik, directorul general al Provident Financial România.
În acest an, Provident a deschis puncte de lucru în județele Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Tulcea și Sălaj, singurele județe pe care compania nu le deservea până în acest moment. Compania are peste 780 de angajați și colaborează cu circa 3.800 de agenţi independenţi în peste 70 de orașe din întreaga țară.

În primul trimestru al acestui an, grupul IPF a anunțat că își va extinde operațiunile pe piața din Bulgaria pe baza infrastructurii pe care a dezvoltat-o în România.

“Avem deja o sucursală în Sofia, am recrutat peste 20 de angajați pentru entitatea noastră din Bulgaria și suntem în ultima fază de testare a sistemelor. Ne așteptăm să emitem primul nostru împrumut în Bulgaria până la sfârșitul lui septembrie și să atingem potențialul maxim al acestei piețe – de circa 100.000 de clienți activi – în 4-5 ani”, a adăugat Ivo Kalik.
Provident Financial România este prima instituţie financiară din România care oferă serviciul opțional de gestionare la domiciliu a creditului, prin intermediul căruia clienţii pot primi banii în 48 de ore chiar la ei acasă, unde un agent îi va vizita apoi pentru încasarea ratelor. Compania este parte a grupului britanic International Personal Finance (IPF), care are peste 2,4 milioane de clienţi în șase ţări din Europa Centrală şi de Est, precum şi în Mexic. IPF a anunţat pentru primul semestru din 2013 venituri de 423 milioane de euro și un profit brut de 49 de milioane de euro, valoarea împrumuturilor totale emise la nivel de grup fiind de 571 milioane de euro. IPF este al doilea cel mai mare angajator britanic din Europa Centrală și de Est și este una dintre cele mai puternice 250 de companii internaţionale listate la Bursa din Londra.

Despre Provident Financial România

Provident Financial România este o instituție financiară nebancară înregistrată în Registrul General al Băncii Naționale a României și este parte a grupului britanic IPF, care are peste 2,4 milioane de clienţi în şase ţări din Europa Centrală şi de Est, precum şi în Mexic. IPF este al doilea cel mai mare angajator britanic din Europa Centrală și de Est și este una dintre cele mai puternice 250 de companii internaţionale listate la Bursa din Londra.

În cei 7 ani de prezență pe piața locală, compania a investit în România peste 180 de milioane de euro și a contribuit la bugetul de stat cu taxe în valoare de peste 25 de milioane de euro. Provident are acum peste 780 de angajați și colaborează cu peste 3.800 de agenți independenți în peste 70 de orașe din întreaga țară (www.provident.ro).

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#DobrogeaDigitală Planurile de dezvoltare pentru Constanța anilor 1930 - „S-ar părea că o chestiune a apei la Constanţa nu există “ (III)

22 May 2024 641

#DobrogeaDigitală Planurile de dezvoltare pentru Constanța anilor 1930 - „Constanţa de mâine îşi pregăteşte găteala edilitară sub cele mai frumoase auspicii“ (I)

20 May 2024 1046

UPDATE Accident între un autoturism și un microbuz în Năvodari! Pompierii, solicitați să intervină (FOTO+VIDEO)

20 May 2024 2901

UPDATE Județul Constanța Accident grav la Cobadin! Un pieton a murit

20 May 2024 1019

Constanța Carambol pe strada Mihai Viteazu! Trei mașini s-au ciocnit - două persoane au fost rănite (GALERIE FOTO+VIDEO)

20 May 2024 2304

#DobrogeaDigitală Planurile de dezvoltare pentru Constanța anilor 1930 - „Suntem ameninţaţi să pierdem strada Mircea, una din arterele principale ale oraşului “ (II)

19 May 2024 1049

UPDATE Alertă pe Marea Neagră! O navă s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe! Trei marinari, dați dispăruți

18 May 2024 3786

Știri Constanța Accident rutier la intersecția bulevardului Ferdinand cu strada IG Duca (GALERIE FOTO)

18 May 2024 1412

UPDATE Accident rutier grav între Năvodari și Corbu! O persoană a decedat (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 May 2024 7977

Horoscop pentru joi, 16 mai 2024. Se anunță multă forfotă la serviciu pentru una dintre zodii

16 May 2024 786

#DobrogeaDigitală Constanța între anii 1914 și 1934 - „Într-adevăr Constanţa păşeşte pe calea progresului“ (II)

15 May 2024 1285

Știri Constanța Accident rutier cu o mașină de poliție în intersecția Dacia (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 May 2024 1125

UPDATE. Știri Constanța Eveniment rutier pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, zona Trocadero. Intervine o ambulanță (FOTO)

15 May 2024 803

UPDATE Județul Constanța Accident rutier între Poarta Albă și Nazarcea! Intervin pompierii

14 May 2024 898

Știri Constanța Accident rutier pe Șoseaua Mangaliei - un biciclist a fost rănit

14 May 2024 544