Primăria Constanţa vrea să înfrumuseţeze spaţiile verzi prin plantarea de arbori (document)

 

 


Pentru că modalitatea cea mai transparentă de a face cunoscute licitaţiile publice este cea online, ZIUA de Constanţa prezintă achiziţiile din Regiunea Sud-Est în cel mai accesibil şi uşor format. Firme norocoase, firme mai puţin norocoase în adjudecarea contractelor pe bani publici. Societăţi patronate de persoane care au legături directe cu instituţiile publice, „norocoasele“ se îmbogăţesc de la an la an, în timp ce alte firme nu au nicio şansă la achiziţiile publice. Contracte câştigate de firme deja celebre, contracte adjudecate de firme care se află la primele reuşite şi contracte obţinute de societăţi nou înfiinţate.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.


Primăria Constanţa a atribuit, prin licitaţie deschisă, un contract privind achiziţia unor arbori pentru plantat. „Se vor achiziţiona arbori pentru plantat pentru înfrumuseţarea spaţiilor verzi din Municipiul Constanţa şi staţiunea Mamaia. Se vor achiziţiona următoarele specii: 1. Paulownia tomentosa (circumferinţa 10-12 cm ); 2. Acer platanoides ‘Royal Red’ (circumferinţa 8-10 cm); 3. Albizzia julibrissin (circumferinţa 10-12 cm); 4. Populus deltoides ‘Purple Tower’ (circumferinţa 10-12 cm); 5. Tilia tomentosa (circumferinţa 10-12 cm); 6. Platanus x hybrida (circumferinţa 8-10 cm); 7. Acer saccharinum (circumferinţa 10-12 cm)”, potrivit anunţului de atribuire.

Au fost primite şi admise trei oferte. Preţul cel mai scăzut a fost criteriul de atribuire, menţionăm că s-a organizat o licitaţie electronică. Numele operatorului economic căruia i-a fost atribuit contractul este Rabbit Prod SRL. Estimat iniţial la valoarea de 804400.00 RON, fără TVA, contractul a fost achiziţionat la valoarea de 720000.00 RON, fără TVA.

În ceea ce privește SC Rabbit Prod SRL, aceasta figurează cu sediul în comuna constănţeană Agigea şi se ocupă de „cultivarea altor plante din culturi nepermanente”. Societatea are un capital social subscris de 30000 RON, integral vărsat.
 
În cadrul firmei activează asociaţi persoane fizice, Pena Antoniewicz, fosta şefă a Direcţiei Trezorerie şi Contabilitate Publică Constanţa, şi Ioan Cristian Antoniewicz. Pena Antoniewicz este administrator. La sfârșitul anului 2014, firma declarase o cifră de afaceri de 1.013.994 de lei, un profit net de 32.252 lei și 29 de salariați.

În secțiunea „Documente” poate fi consultat anunțul de atribuire publicat pe licitatiapublica.ro.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Comunei Bărăganu județul Constanța înființează un centru de colectare deșeuri prin aport voluntar (DOCUMENT)

05 May 2024 585

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Petrică Răducan, secretar general la Comuna Istria (DOCUMENTE)

05 May 2024 358

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Carolinei Georgeta Tocariuc, inspector la Comuna Grădina (DOCUMENT)

05 May 2024 360

Preotul paroh de la biserica Sf. Mina face un apel la Primăria Constanța Stălpișorii montați au blocat accesul pompierilor ce interveniseră la incendiul din această seară

04 May 2024 1096

Firma este controlată de afaceristul Gheorghe Muhscină Plasty Prod SA a cumpărat de la Primăria Constanța un teren de pe strada Industrială nr.11

04 May 2024 748

Familia Terzi poate moderniza Restaurantul Colonadelor de pe strada Traian din Constanța

04 May 2024 644

Imobiliare Constanța Tesalia SRL nu poate extinde construcția de pe strada Daciei

04 May 2024 453

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Anișoarei Brașovanu secretar general UAT la Comuna Gârliciu (DOCUMENTE)

04 May 2024 352

Alianța Dreapta Unită Constanța i-a retras sprijinul politic candidatului la Primăria Comunei Amzacea după postarea unui mesaj discriminator

04 May 2024 623

Angajări Constanța Ai studii superioare în medicină generală? Primăria Cumpăna angajează

03 May 2024 643

Primăria Constanța a pierdut un proces cu Garda de Mediu! Despre ce este vorba?

03 May 2024 435

Teren în Faleză Nord, recâștigat de Apele Române de la Primăria Constanța! Ce au invocat judecătorii pentru a radia dreptul de proprietate al municipalității (MOTIVARE)

03 May 2024 633

Certificat de urbanism pentru Bimmer Workshop SRL, care edifică un showroom la Constanța

03 May 2024 609

Rezultatul licitației publicat în MO Primăria Constanța a vândut un teren din zona Campus (DOCUMENT)

03 May 2024 911

Licitații publice Cine va păzi obiectivele Primăriei Constanța (DOCUMENT)

03 May 2024 592