Volkswagen se impune in conditii dificile de piata - 04.05.2009

Poziţie puternică asigurată de modele noi, creşterea cotei de piaţă şi baze financiare solide

Cota de piaţă la nivel mondial creşte la 11,0 procente

Volumul livrărilor pe pieţele importante s-a majorat în raport cu ultimul trimestru din anul precedent

Sectorul de activitate al concernului Volkswagen prezintă un flux mult mai mare de lichidităţi

Lichiditatea netă a sectorului de activitate al concernului Volkswagen s-a majorat la peste 10 miliarde euro


Wolfsburg / Bucureşti 30 aprilie 2009 – Şi în primul trimestru al anului comercial în curs, în mijlocul unei recesiuni puternice, concernul Volkswagen şi-a dovedit capacitatea la nivelul pieţei. „În baza ofensivei noastre de lansare de modele şi a prezenţei puternice pe pieţele importante de desfacere, în primul trimestru au reuşit să ne extindem în continuare cota de piaţă“, a afirmat preşedintele consiliului de administraţie al Volkswagen Aktiengesellschaft, prof. dr. Martin Winterkorn, miercuri, cu ocazia prezentării raportului trimestrial. „Fără îndoială că această criză a produs efecte şi asupra noastră. Dar concernul nostru, cu cele nouă mărci care îl alcătuiesc, precum şi prin bazele financiare solide, dă dovadă de robusteţe. Astfel, concernul şi-a îmbunătăţit poziţia de piaţă pe parcursul primului trimestru, iar acesta este obiectivul care se menţine pe parcursul întregului an“, a adăugat el. Cu această ocazie s-a reuşit şi o reducere semnificativă a stocurilor. „Această situaţie a contribuit semnificativ la îmbunătăţirea fluxului nostru de numerar şi a volumului de lichidităţi“, a completat directorul financiar, Hans Dieter Pötsch. „În această situaţie economică dificilă la nivel mondial, disciplina noastră durabilă în materia costurilor, precum şi activitatea concentrată de investiţii sunt mai importante ca oricând. Capacitatea noastră de acţiune din punct de vedere financiar beneficiază în continuare de o prioritate ridicată“, susţine Pötsch.

În primele trei luni ale anului, concernul Volkswagen a livrat la nivel mondial 1,40 (1,57) milioane autovehicule. Pe o piaţă de ansamblu aflată în scădere cu peste 20 de procente, reducerea a fost de numai 10,7 procente, ceea ce a asigurat îmbunătăţirea cotei de piaţă deţinute la nivel mondial, care atinge în prezent o valoare de 11,0 (9,7) procente. Volumul de producţie a scăzut, conform planificării, cu 1,25 (1,65) milioane autovehicule, cu 24,1 procente sub valoarea din anul precedent. Astfel, Volkswagen a asigurat o reducere semnificativă a stocurilor. În raport cu volumul, cifra de afaceri a înregistrat în primul trimestru o scădere cu 11,2 procente, atingând o valoare de 24,0 (27,0) miliarde euro. Rezultatul operaţional a fost de 312 (1.311) milioane euro. Vânzarea activităţii de producţie de autovehicule comerciale din Brazilia a contribuit la rezultatul obţinut cu aproximativ 600 milioane euro. După impozitare, a fost obţinut un rezultat de 243 (929) milioane euro.

Volkswagen îşi menţine proiectele importante

În ciuda problemelor dramatice pe pieţele relevante de automobile, concernul Volkswagen îşi menţine proiectele importante. Astfel, pe parcursul intervalului de raportare, a fost investită suma de 1,2 (1,0) miliarde euro pentru realizarea de noi centre de producţie şi modele care vor fi lansate pe piaţă în acest an, precum şi anul viitor. „Gama noastră unică şi foarte eficientă de modele este cheia succesului de care ne bucurăm. În acest domeniu nu vor exista renunţări pentru că avem în pregătire numeroase modele promiţătoare. Şi dispunem de baza financiară pentru a organiza viitorul pe cont propriu", a afirmat Winterkorn.

Volumul lichidităţilor s-a majorat cu peste 10 miliarde euro

Fluxul net de numerar corespunzător sectorului de automobile, cu o valoare de 2,6 (0,9) miliarde euro, a depăşit cu mult nivelul din anul precedent. Şi volumul lichidităţilor nete în sectorul de activitate al concernului Automobile a înregistrat o majorare. La data de 31 martie 2009, acesta s-a cifrat la 10,7 miliarde euro, ceea ce reprezintă o majorare cu 33,6 de procente în comparaţie cu finalul anului comercial precedent (8,0 miliarde euro).

Mărci şi domenii de activitate

Noile modele lansate de concern, de exemplu Passat CC, Audi Q5 sau Seat Exeo, au atins vânzări îmbucurătoare. Cu toate acestea, activitatea mărcilor şi domeniilor individuale de activitate a fost afectată semnificativ de criza financiară şi economică de la nivel mondial. Ca urmare a unei scăderi a volumului de vânzări cu 15 procente, în perioada ianuarie – martie, marca Volkswagen Automobile a obţinut un rezultat operaţional de -279 (461) milioane euro.

În ceea ce priveşte marca premium Audi, vânzările au scăzut cu 17 procente, rezultatul operaţional fiind de 363 (514) milioane euro. Valorile pentru marca Lamborghini, incluse în indicatorii Audi, au înregistrat o evoluţie îmbucurătoare.

Pentru marca Škoda, o reducere a vânzărilor cu 39 procente, asociată cu evoluţia nefavorabilă de durată a cursului de schimb, a condus la un rezultat operaţional de 28 (182) milioane euro.

Ca urmare a noii deteriorări a situaţiei pe piaţa spaniolă a autoturismelor, SEAT a înregistrat o scădere a vânzărilor de 43 procente, în condiţiile unui rezultat operaţional de -145 (12) milioane euro.

În ceea ce priveşte marca Bentley s-a constatat scăderea semnificativă a vânzărilor în domeniul modelelor de lux, astfel încât rezultatul operaţional a scăzut la -52 (39) milioane euro.

Volkswagen Autovehicule Comerciale a profitat de vânzarea sectorului de autovehicule comerciale din Brazilia şi a obţinut un rezultat operaţional de 528 (103) milioane euro.

Scania a contribuit la rezultatul trimestrial cu 46 milioane euro.

O contribuţie importantă la profitul concernului Volkswagens a fost asigurat de sectorul de servicii financiare Volkswagen. Rezultatul operaţional a atins 156 (276) milioane euro.

Scopul rămâne în continuare extinderea poziţiei în raport cu concurenţa                                                                           

În opinia consiliului de administraţie, perspectivele pentru lunile rămase din acest an sunt marcate în continuare de incertitudini, iar condiţiile cadru de natură economică la nivel mondial vor fi marcate de dificultăţi. Se estimează că rata de creştere economică pentru anul 2009 va fi negativă. Această situaţie afectează grav pieţele de automobile de la nivel mondial. În comparaţie cu anul precedent, evoluţia acestora va fi evident negativă.

Concernul Volkswagen va fi afectat la rândul său de tendinţa de scădere, dar, aşa cum s-a constatat în primele trei luni, va obţine rezultate mai bune în raport cu piaţa de ansamblu şi va câştiga cote suplimentare de piaţă pe parcursul crizei. „În calitate de concern alcătuit din mai multe mărci, nu beneficiem doar de dimensiunea necesară, ci şi de potenţialul economic şi ecologic unic în raport cu alţi producători de autoturisme", a afirmat Winterkorn. Veniturile din vânzări ale concernului Volkswagens vor fi mai reduse în comparaţie cu cele din anul precedent, ca urmare a scăderii numărului de unităţi vândute. Un efect negativ suplimentar asupra rezultatului va reveni majorării cheltuielilor de refinanţare şi agravării situaţiei în ţările în care ne desfăşurăm activitatea. În acest context, nu va exista posibilitatea de a atinge rezultatul ridicat din anii precedenţi. Estimăm că anul 2009 va fi încheiat de concernul Volkswagen cu profit.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

APM Constanța va emite acordul de mediu Activitate experimentală privind stocarea carbonului organic în Marea Neagră, desfășurată de GeoEcoMar

02 May 2024 397

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua - ziua 9 .17 aprilie 2024. Ne aflăm în plin val de lună în creștere

17 Apr 2024 468

ONRC Județul Constanța, în topul celor mai mari creşteri ale numărului de suspendări de firme înregistrate în primele două luni din 2024

14 Apr 2024 2677

Care sunt tendințele sezonului estival 2024

13 Apr 2024 474

Chiriile cresc de la un an la altul. Care sunt prețurile la început de an 2024, în municipiul Constanța?

02 Apr 2024 1633

Vești bune de la Ministerul Muncii! Mai multe indemnizații, majorate de la 1 martie 2024

05 Mar 2024 2972

O fermă de creștere și abatorizare prepelițe, deținută de Ferma Buna SRL din Constanța, scoasă la licitație. Bunul a fost evaluat la peste 5 miloane de lei (DOCUMENT)

01 Mar 2024 848

#ConstantaEsteBine Valul doi de energie – partea a doua – ziua 7. Următoarele șapte zile cu luna în creștere sunt foarte intense

16 Feb 2024 706

Clasamentul celor mai căutate staţiuni la acest moment arată că Mamaia şi Eforie Nord îşi dispută prima poziţie

06 Feb 2024 686

Licitații Constanța Primăria Medgidia, modificări la contractul cu Bau Stark SRL pentru lucrările de la Spitalul Municipal Medgidia (DOCUMENT)

02 Feb 2024 1577

Debitul Dunării va fi în creştere, săptămâna viitoare! Anunțul hidrologilor

28 Jan 2024 734

Ministrul Învățământului „Între iunie 2023-iunie 2024 avem o creştere a salariilor de peste 50% în medie, în învăţământ“

15 Jan 2024 882

Transportul rutier de mărfuri a crescut cu 1,2%, în primele 9 luni din 2023. Situația transportului maritim

13 Jan 2024 678

Modă Pentru 2024. Culori vii, materiale inovatoare și stiluri neașteptate

07 Jan 2024 1450

Premierul României, Marcel Ciolacu, anunţă o creştere economică de 3,4% pentru 2024; peste 7% din PIB, pentru investiţii (VIDEO)

04 Jan 2024 664