Îmbrăcăminte pentru copii şi jucării contrafăcute, în valoare de 200 000 euro, reţinute de inspectorii vamali

În data de 11 decembrie 2013 inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud au descoperit jucării şi pijamale pentru copii, susceptibile de a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 200 000 euro, ca urmare a controlului efectuat asupra unor containere sosite din China pentru societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti.

            În data de 11 decembrie 2013 inspectorii vamali de la Biroul Vamal de Frontieră Constanţa Sud, acţionând în baza analizei de risc, au procedat la efectuarea controlului amănunţit asupra unor containere sosite din China cu mărfuri pentru societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti.

Ca urmare a efectuării controlului de specialitate, inspectorii vamali au reţinut peste 7 000 jucării de pluş şi păpuşi, precum şi aproximativ 3 000 seturi pijamale pentru copii, susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale mărcilor Disney, Angry Birds, Monster High şi Thomas&Friends, cu o valoare de piaţă de aproximativ       200 000 euro.

Conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1383/2003 şi a Legii nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reţinut bunurile contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.
  Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Galati
Directia Regionala Vamala

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Doliu în Baroul Constanța! A decedat avocatul constănțean Adrian Avram

03 May 2024 1294

Prefectura cere anularea ei în instantă În 2023, Consiliul Județean Constanța a adoptat nelegal o hotărâre pe care secretarul județul a anunțat că nu o va contrasemna. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

02 May 2024 718

Spitalul Clinic CF Constanța angajează. Ești interesat?

02 May 2024 629

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

25 Apr 2024 384

Ședință CLM Constanța CSM Constanța și-a schimbat sediul. Unde este situat (DOCUMENT)

25 Apr 2024 526

Peste cinci zile va fi convocată ședință extraordinară a CJC în format fizic LIVE TEXT. Consiliul Judeţean Constanţa, întrunit în şedinţă ordinară. Ordinea de zi, suplimentată cu un proiect (DOCUMENTE +FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 746

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 438

Arhiepiscopia Tomisului vizavi de refuzul unui preot de a oficia spovedania Cazul a fost înaintat spre analiza Corpului de inspecție bisericească

22 Apr 2024 581

Argus S.A. informează investitorii raportul anual pentru exercițiul financiar 2023 poate fi vizualizat de persoanele interesate

22 Apr 2024 337

Proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a evaluării anuale a activității managerului Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța (DOCUMENT)

21 Apr 2024 404

Se modifică organigrama, statul de funcții și Regulamentul de organizare și funcționare ale Direcției Generale de Asistență Socială Constanța (DOCUMENT)

21 Apr 2024 541

Ședință de CJC Mihai Lupu forțează retragerea județului Constanța din Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța. Care sunt celelalte proiecte? (DOCUMENTE)

18 Apr 2024 677

Peninsula Constanța, fără stâlpișori pe strada Revoluției! Anunțul avocatei Mirela Doicescu (FOTO)

17 Apr 2024 824

Angajări Constanța Spitalul Orășenesc Cernavodă scoate la concurs un pot vacant. Iată ce trebuie să faci

17 Apr 2024 517

Consultare publică Regulamentul de organizare și funcționare al comisiei de repartizare a locuințelor din fondul locativ de stat din municipiul Constanța destinate închirierii (DOCUMENT)

12 Apr 2024 605