Procurorii DNA efectuează cercetări penale faţă de inculpatul Stoica Mihai, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă

    6 iulie 2012
    Nr. 535/VIII/3
 COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări penale faţă de inculpatul  STOICA MIHAI, recidivist, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă.

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:

În perioada 16 mai – 4 iulie 2012, inculpatul Stoica Mihai a pretins de la un denunţător suma de 20.000 euro pentru ca, prin influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra funcţionarilor de la Primăria municipiului Constanţa, să îi determine pe aceştia să-i elibereze denunţătorului o hartă cadastrală necesară revendicării unui teren în suprafaţă de 50 hectare, situat pe raza judeţului Constanţa, localitatea Costineşti.
 
Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 4 iulie 2012, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore iar la data de 5 iulie 2012, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a inculpatului Stoica Mihai pe un termen de 29 de zile.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Bărbat, reținut după ce ar fi produs un accident rutier băut și drogat (VIDEO) – o femeie a fost rănită

03 May 2024 178

Alegeri electorale 2024 Calistru Alexandrină, contestație înregistrată la Judecătoria Hârșova

03 May 2024 144

Contestația Eugen Voineagu, fostul șef de la Protecția Consumatorului, candidat la Primăria Constanța, respinsă de magistrați

03 May 2024 173

Contestația Emanuelei Dana Gavrilă pentru candidatura la Primăria Constanța, respinsă de magistrați

03 May 2024 179

ANM Se anunță ploi și în perioada următoare în Dobrogea

03 May 2024 327

Firme Constanța David Lucian Vlagea, numit administartor al Vector Industrial System SRL

03 May 2024 215

Ministerul Afacerilor Externe salută celebrarea Zilei Mondiale a Libertății Presei

03 May 2024 219

Restaurant înființat recent în județul Constanța. Cine este fondator

02 May 2024 837

Știri Constanța Conducător auto, oprit în trafic pe strada Victor Climescu din Mereni! Ce au constatat polițiștii

02 May 2024 498

Societatea Nikolas & Andreas Style, înființată recent la Năvodari. Cu ce se ocupă

02 May 2024 462

Consiliul Local Limanu și Prefectul Județului Constanța, părți în două dosare aflate pe rolul Tribunalului Constanța

02 May 2024 422

Acțiuni ale polițiștilor în județul Constanța. Au fost aplicate mai multe amenzi

02 May 2024 411

O nouă gelaterie, deschisă în Constanța. Iată unde are sediul

02 May 2024 542

Șofer beat depistat în trafic pe strada Portului din Mangalia. Ce alcoolemie avea bărbatul

02 May 2024 425

Firme Constanța Un nou restaurant, deschis în comuna Tortoman. Iată cine îl administrează

02 May 2024 442