Sprijin financiar pentru procesarea tomatelor

Guvernul a stabilit, printr-o Hotărâre, plăţile tranzitorii pentru tomatele destinate procesării, care se acordă persoanelor fizice sau juridice ce livrează pentru procesare, conform contractului de livrare, cel puţin echivalentul a 8000 kg tomate la hectar.

Potrivit datelor furnizate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), pentru anul 2011, conform cererilor unice de plată pe suprafaţă, sunt înregistraţi un număr de 196 beneficiari pentru o suprafaţă eligibilă la plată de 1174,00 hectare.

Cuantumul unitar al plăţilor de 740,20 euro pe hectar a fost stabilit pe baza plafonului alocat României şi a datelor privind beneficiarii eligibili şi suprafeţele aferente, centralizate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (869.000 euro plafon 2011 : 1174 ha eligibile la plata = 740,20euro/ha)

Plăţile se fac în lei, la cursul de schimb de 4,3575 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2011.

Plafonul maxim aprobat României de către Comisia Europeană este de 869.000 euro/anual în perioada 2008-2011 conform Regulamentului (CE) nr.73/2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul Politicii Agricole Comune. Acest plafon se asigură ca sprijin financiar aferent Fondului European pentru Garantare în Agricultură - FEGA, alocat temporar de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2012.

Sumele alocate în sectorul vegetal prin aplicarea schemei de plăţi tranzitorii pentru tomatele destinate procesării se încadrează în categoria sumelor prevăzute la art. 25 alin. (1) din Legea nr. 293 din 21 decembrie 2011 a bugetului de stat pe anul 2012.

Instituţia publică responsabilă cu implementarea măsurilor cuprinse în proiectul de act normativ este Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin APIA, care realizeaza procedurile referitoare la primirea cererilor de plată, verificarea administrativă şi în teren, validarea şi efectuarea plăţilor.

Biroul de presă

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alertă meteo! Se strică vremea în mai multe zone din țară! Cod galben la limita cu județul Constanța

07 May 2024 167

Rețele Electrice Dobrogea Zonele din Constanța afectate de întreruperi de curent, programate miercuri

06 May 2024 698

Proiect Pașapoartele simple temporare nu vor mai fi eliberate la fel de ușor!

06 May 2024 301

Municipiul Constanța, sub cod galben de vânt! Unde pot fi semnalate problemele cauzate de vânt

04 May 2024 536

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt! Când expiră avertizarea meteo

04 May 2024 2916

Întreruperi de curent în Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, în perioada următoare?

02 May 2024 930

MAERepublica Elenă – Grevă în sectorul transportului public

01 May 2024 253

Rețele Electrice anunță întreruperi din cauza unor reparații în județul Constanța

30 Apr 2024 1393

MAE Atenționare de călătorie în Grecia! Grevă în sectorul transportului public

30 Apr 2024 551

Plouă la Constanța! Cum va fi vremea în următoarele zile la malul mării (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 2058

Cumpărări directe Constanța Ce societate se ocupă cu mentenanța sistemelor de iluminat din orașul Murfatlar și satul Siminoc (DOCUMENT)

28 Apr 2024 832

O firmă de construcții a fost fondată în Năvodari, județul Constanța. Cine este asociatul

28 Apr 2024 1971

IGPR InfotraficTrafic întrerupt pe DN 2A

25 Apr 2024 317

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Georgianei Ivan, secretarul general al comunei Limanu (DOCUMENTE)

24 Apr 2024 434

Muzeul Național Brukenthal și Banca Națională a României organizează expoziția Puterea leului. Istoria banilor în România

24 Apr 2024 395