Asociatul Khairallah Ismail Khochaiche, pus în libertate Lichidatorul judiciar al firmei Welcome To Paradise reuneşte creditorii

Cabinetul Individual de Insolvenţă Dumitrescu Ionuţ, în calitate de lichidator judiciar al debitorului Welcome To Paradise SRL, conform Sentinţei civile nr. 2570 din 1.10.2013, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul 1100/118/2012, convoacă Adunarea Creditorilor debitorului.

Şedinţa va avea loc la biroul lichidatorului judiciar din Constanţa, strada Mircea cel Bătrân nr. 14, pe data de 9 decembrie, ora 12.00. Pe ordinea de zi a fost inclus un singur punct, şi anume supunerea spre aprobare a ofertelor de cumpărare înregistrate la biroul lichidatorului judiciar. Creditorii pot fi reprezentaţi în cadrul adunării prin împuterniciţi, cu procură specială şi legalizată, sau, în cazul creditorilor bugetari şi al celorlalte persoane juridice, cu delegaţie semnată de conducătorul unităţii.
 
Creditorii pot vota şi prin corespondenţă. Scrisoarea prin care se exprimă votul, semnată de creditor, semnătura fiind legalizată de notarul public ori certificată şi atestată de un avocat, sau înscrisul în format electronic, căruia i s-a raportat, ataşat sau asociat semnătura electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat valabil, poate fi comunicată prin orice mijloace şi înregistrată la lichidatorul judiciar, până în ziua fixată pentru exprimarea votului. Creditorii cu titluri de valoare la purtător vor depune originalele la lichidator cu cel puţin cinci zile înainte de data fixată pentru exprimarea votului, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a vota.
 
Creditorii Welcome To Paradise SRL sunt: Piraeus Bank România SA, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, Administraţia Fondului Pentru Mediu, SC New West Comimpex SRL, SC Carpatica Asig SA, SC Dacia T&T SRL, Consiliul Local Constanţa - Serviciul Public de Impozite, Taxe şi Alte Venituri ale Bugetului Local.

Din datele Registrului Comerţului 

Welcome to Paradise SRL a fost înregistrată în anul 1999 şi are sediul social pe strada Vârful cu Dor. Asociat unic al societăţii este Khairallah Ismail Khochaiche, născut pe 6.10.1969, în Liban. Firma are un capital social subscris de 200 de lei, integral vărsat, compus din 20 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 10 lei. Societatea se ocupă de „comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare“.
 
Khairallah Ismail Khochaiche mai apare ca asociat şi în societăţile Confiscate Trading şi Food Provider. Numele său apare şi în Anir Agro Business SRL şi Hero Free SRL, care, potrivit Registrului Comerţului, sunt în suspendare temporară de activitate, dar şi în alte trei societăţi, radiate: C&H Style Trading SRL, Camirarox SRL şi Layal Impex SRL.

Ar fi intrat în posesia a 30 de kilograme de cocaină prin port

Trimis în judecată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Structura Centrală, cetăţeanul libanez rezident în România Khairallah Ismail Khochaiche, alături de francezul de origine kuweitiană Alain Akra, a fost pus în libertate, în luna septembrie 2015. Arestaţi preventiv la jumătatea lunii februarie 2014, cei doi sunt suspectaţi că ar fi intrat în posesia a 30 de kilograme de cocaină, care ar fi fost introduse pe teritoriul României prin Portul Constanţa. Potrivit DIICOT, valoarea de piaţă se ridică la trei milioane de euro.
 
Potrivit procurorilor DIICOT, „din probele aflate la dosar rezultă că inculpatul K.K.I (n.r. Khairallah Ismail Khochaiche), cetăţean libanez rezident în România, împreună cu inculpatul A.A. (n.r. Alain Akra), cetăţean francez de origine kuweitiană, au intrat în posesia unei importante cantităţi de cocaină, care a fost introdusă pe teritoriul României prin Portul Constanţa, şi că au întreprins acţiuni în vederea scoaterii din ţară, pe cale maritimă, a unei părţi din droguri, prin acelaşi port, în cursul zilei de 14 februarie, prin intermediul unor persoane neidentificate până în prezent“.
 
„În data anterior menţionată, s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante, ocazie cu care a fost capturată cantitatea de aproximativ 30 kg de cocaină. Valoarea de piaţă a drogurilor se ridică la 3 milioane de euro“, mai arată procurorii DIICOT.
 
Citeşte şi

Patronul, cercetat pentru un transport de cocaină: O nouă licitaţie pentru bunurile societăţii Welcome to Paradise SRL

Asociat cercetat pentru 30 kg de cocaină, adusă prin Portul Constanţa: Activele firmei Welcome To Paradise SRL, scoase la vânzare

Afacerist cu opt firme: Khairallah Ismail Khochaiche, cercetat de DIICOT pentru drogurile din Portul Constanţa, executat silit

Ar fi intrat în posesia a 30 de kilograme de cocaină prin port: Un om de afaceri din Constanţa, liber după 19 luni de arest
 


Cocaină introdusă în ţară prin Portul Constanţa: Khairallah Ismail Khochaiche şi Alain Akra nu mai vor în arest


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Zeci de kilograme de cocaină, introduse prin Portul Constanţa? Recursul în casaţie, respins

29 Apr 2017 3569

Exclusivitate 30 de kilograme de cocaină, introduse prin Portul Constanţa. Avem pedepsele definitive

15 Nov 2016 4363

Creditorii Welcome To Paradise SRL cer antrenarea răspunderii patrimoniale a fostei conduceri a societăţii

11 Nov 2016 2002

30 de kilograme de cocaină, introduse prin Portul Constanţa Khochaiche Khairallah Ismail rămâne sub control judiciar

27 Aug 2016 2616

Decizie în dosarul drogurilor de 3 milioane de euro, introduse prin Portul Constanţa

10 Aug 2016 1987

30 de kilograme de cocaină, introduse prin Portul Constanţa Instanţa a dictat peste 20 de ani de detenţie

01 Jul 2016 3178

Sentinţă năucitoare dată la Constanţa Judecătorii au confiscat peste 30 de kilograme de cocaină

30 Jun 2016 4948

Veste bună pentru Khochaiche Khairallah Ismail 30 de kilograme de cocaină, introduse prin portul Constanţa

23 May 2016 3011

Hotărâre în dosarul drogurilor de 3 milioane de euro din portul Constanţa

14 Apr 2016 2001

Ar fi intrat în posesia a 30 de kilograme de cocaină prin port Un om de afaceri din Constanţa, liber după 19 luni de arest

17 Sep 2015 3740

Cocaină introdusă în ţară prin Portul Constanţa Khairallah Ismail Khochaiche şi Alain Akra nu mai vor în arest

05 Aug 2015 2233

Întorşi de pe drumul libertăţii de judecătorul Dan Iulian Năstase

25 Jul 2015 2209

Droguri de milioane de euro prin Portul Constanţa Khochaiche şi Akra, aproape liberi (documente)

19 Jun 2015 2768

Cocaină de 3 milioane de euro prin Portul Constanţa Doi bărbaţi, menţinuţi în spatele gratiilor

28 Nov 2014 4535

30 de kilograme de cocaină, în Portul Constanţa Dosarul, amânat pentru luna viitoare

26 Sep 2014 2272