02 Nov, 2015 13:05
2255
Nicoleta BACIU
Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de promovare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de şef serviciu – Serviciul Urbanism, GIS, Patrimoniu din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ramura de ştiinţe arhitectură şi urbanism; studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 2 ani; să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I; să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată, în condiţiile legii.
Concursul se va organiza conform calendarului următor: 2 decembrie, ora 10:00:
proba scrisă. Data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Relaţii suplimentare cu privire la acest concurs se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici din bd. Mircea Vodă, nr. 44, bloc M17, tronsonul III, sectorul 3, Bucureşti, precum şi la numărul de telefon 0374/112.726.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: