Constanța. Vreme bună de plajă. Soarele va dogori, cum se spune, ca-n luna lui Cuptor

Astăzi, vremea va fi în continuare călduroasă în majoritatea zonelor, dar în special în cele de câmpie din sud şi din est unde se va resimţi un disconfort mai accentuat.
 
Temperaturile maxime se vor încadra între 27 şi 34 de grade.
În Banat, Crişana, Maramureş şi vestul Transilvaniei, precum şi în zona montană instabilitatea atmosferică se va manifesta, îndeosebi după orele amiezii, prin înnorări temporar accentuate şi local averse, descărcări electrice şi unele intensificări ale vântului.
Ploile vor avea şi caracter torenţial, izolat cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi va cădea grindină.
În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi posibile pe spaţii mici.
Minimele termice vor fi cuprinse între 15 şi 21 de grade, mai scăzute, spre 10 grade, în depresiunile Carpaţilor Orientali, dar şi mai ridicate pe litoral.
Temperatura maximă va ajunge, astăzi, la Constanța, la 30-31 de grade Celsius,
Nu vor fi semne de ploaie, nu de vânt, nu de nori. Adică, pe litoral, va fi vreme de plajă.
Sursa foto: ZIUA de Constanta
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vremea în Dobrogea Temperaturi plăcute și cer senin, apoi instabilitate atmosferică în zilele ce urmează

28 Apr 2024 370

Vremea în Dobrogea. Iată cum vor evolua temperaturile în următoarele două săptămâni

22 Apr 2024 490

Cum va fi vremea în Dobrogea, în următoarele două săptămâni?

15 Apr 2024 785

Prognoza meteo pentru Dobrogea. Temperaturi și condiții atmosferice pentru următoarele zile

13 Apr 2024 833

Cod galben la malul mării Temperaturi și condiții meteo pentru Constanța în intervalul 02-03 aprilie 2024

02 Apr 2024 769

Schimbări de temperatură în Dobrogea. Prognoza meteo pentru zilele următoare

24 Mar 2024 711

Vremea în Dobrogea în acest final de săptămână. Temperaturi la malul mării

15 Mar 2024 813

Vremea în Dobrogea la început de săptămână. Temperaturi la malul mării

03 Mar 2024 628

Zi tipică de primăvară în toată țara. Iată ce temperatură s-a înregistrat astăzi la Constanța

09 Feb 2024 850

Început de iarnă la Constanța. Temperaturi scăzute și o ușoară ninsoare (FOTO+VIDEO)

12 Jan 2024 1314

Temperaturi la început de săptămână, în Dobrogea. Meteorologii anunță o răcire a vremii

07 Jan 2024 1269

Vremea în Dobrogea, sâmbătă. Ce temperaturi se vor înregistra la malul mării

08 Dec 2023 1081

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni! Când sunt așteptate ploi la malul mării

20 Nov 2023 1215

Vremea în Dobrogea. Temperaturi în intervalul 16- 19 noiembrie

15 Nov 2023 1104

Vremea în Dobrogea. Temperaturi în intervalul 07 - 08 noiembrie

06 Nov 2023 962