Nu scăpăm de iarnă. Meteorologii au emis informare meteo de vreme foarte rece. Cum va fi vremea în Dobrogea

Meteorologii au emis astăzi o informare meteo de vreme deosebit de rece, precipitații în general moderate cantitativ și polei, valabilă în intervalul 20 martie, ora 15.00 – 22 martie, ora 10.00.
 
Potrivit ANM, în intervalul menționat vremea se va menține deosebit de rece, cu valori termice mai scăzute, în general, cu 10 grade față de mediile climatologice specifice perioadei. Temperaturile vor fi negative noaptea și dimineața în toată țara, iar în cea mai mare parte a Moldovei și ziua.
 
Pe parcursul zilei de miercuri (21 martie) aria precipitațiilor se va extinde treptat dinspre sud-vest și va cuprinde cea mai mare parte a țării, iar în jumătatea de sud a teritoriului și la munte, izolat, cantitățile de apă vor depăși 10...15 l/mp.
 
În zona montană vor fi ninsori, iar în Munții Banatului, Carpații Meridionali și de Curbură se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent.
 
În Oltenia, Muntenia și Dobrogea vor fi precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare și trecător se va forma polei sau ghețuș, iar în restul teritoriului vor predomina ninsorile.
 
Vremea deosebit de rece se va menține până spre sfârșitul săptămânii și vor mai fi precipitații predominant sub formă de ninsoare în majoritatea regiunilor, cu o probabilitate mai mare de apariție pe parcursul zilelor de joi și vineri, în special în sud, în sud-est și la munte.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU Giurgiu Informare meteo de precipitații

25 Apr 2024 272

Informare meteo de vreme rea pentru toată țara! Anunțul meteorologilor

23 Apr 2024 947

Informare meteorologică de ultimă oră! Vreme rea în Dobrogea

21 Apr 2024 918

Alertă meteo! Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vijelii, averse torențiale și grindină

17 Apr 2024 1448

ANM avertizează! Transport de praf saharian în România între 16 și 18 aprilie

16 Apr 2024 574

Alertă meteo! ANM a transmis o informare de intensificări ale vântului. Vizată, toată țara

29 Mar 2024 613

Avertizare meteo de ultim moment, emisă de ANM! Vizate Constanța și Tulcea

24 Mar 2024 1421

Alertă meteo! Se strică vremea în toată țara! Mai multe județe, sub cod galben

11 Mar 2024 2028

Alertă meteo! Se strică vremea în toată țara! Când expiră informarea meteorologilor

06 Mar 2024 1098

Alertă meteo! Se strică vremea în toată țara! În Dobrogea se vor înregistra intensificări ale vântului

13 Feb 2024 1077

Se întorc ninsorile! Anunțul meteorologilor. Cum va fi vremea în Dobrogea

24 Jan 2024 2010

Se întorc ninsorile și vântul puternic! Meteorologii au emis informare meteo pentru toată țara

17 Jan 2024 1349

Tablou de gheață în Portul Tomis! Gerul a împodobit stabilopozii și ambarcațiunile cu decorațiuni glaciale (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Jan 2024 1215

Informare meteo de ger. Atenție la mijloacele de încălzire folosite!

09 Jan 2024 706

ISU GiurgiuInformare meteo de ger. Atenție la mijloacele de încălzire folosite

09 Jan 2024 414