Toamna începe să îşi facă simţită prezenţa Temperaturile scad, iar în aproape toată ţară vor fi ploi slabe şi vânt

 
Ieri, în sudul ţării, a fost exagerat de cald. S-au înregistrat frecvent 36, 37 de grade şi disconfortul termic a fost accentuat. Vestea bună este că astăzi căldură se domoleşte şi doar prin sud-est, cu totul izolat, se mai pot atinge 35 de grade.
 
În vest, în centru şi la munte vor fi unele înnorări şi, îndeosebi în prima parte a zilei, va ploua din loc în loc. În regiunile estice şi sud-estice norii se vor înmulţi spre seară şi vor aduce averse, cu fulgere şi condiţii de grindină.
 
Vântul îşi va face simţită prezenţa în majoritatea zonelor, iar pe timpul ploilor poate lua aspect de vijelie. Maximele termice se vor situa între 18 grade în Maramureş şi 35 de grade în Bărăgan şi vestul Dobrogei.
 
Astăzi va plouă în vest, în nord şi la munte, iar către seară instabilitatea va cuprinde estul şi sud-estul ţării. Doar în sud-est, izolat, se mai pot atinge maxime de 35 de grade.
 
Luni, temperaturile scad şi în regiunile sud-estice şi vom avea un regim termic normal pentru acesta perioadă. Vor mai veni câteva ploi slabe în sud-est şi în jumătatea nordică a ţării.
 
Marţi, tot în jumătatea nordică e posibil să mai cadă câţiva stropi, iar miercuri vor fi condiţii de ploaie slabă prin nordul, centrul şi estul ţării.



Sursa: stirileprotv.ro
Sursa foto: adevarul.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ANM Se anunță ploi și în perioada următoare în Dobrogea

03 May 2024 505

Cum va fi vremea în Dobrogea, în zilele următoare?

02 May 2024 466

Oficial de la ANM! Cum va fi vremea în Dobrogea de 1 Mai și Sărbătorile Pascale

29 Apr 2024 783

Vremea în Dobrogea Temperaturi plăcute și cer senin, apoi instabilitate atmosferică în zilele ce urmează

28 Apr 2024 514

Cum va fi vremea în zilele următoare, în Dobrogea?

25 Apr 2024 779

Vremea în Dobrogea. Iată cum vor evolua temperaturile în următoarele două săptămâni

22 Apr 2024 539

Vreme instabilă în Dobrogea, în zilele care urmează. Anunțul meteorologilor

21 Apr 2024 636

Vreme instabilă pentru următoarele zile în Dobrogea

19 Apr 2024 756

Cum va fi vremea în Dobrogea în perioada următoare? Anunțul meteorologilor

18 Apr 2024 748

IPJ SibiuInstabilitate atmosferică accentuată, ploi și vijelii în cursul acestor zile

16 Apr 2024 262

Cum va fi vremea în Dobrogea, în următoarele două săptămâni?

15 Apr 2024 808

Prognoza meteo pentru Dobrogea. Temperaturi și condiții atmosferice pentru următoarele zile

13 Apr 2024 881

ANM anunță vreme mai caldă decât normalul perioadei în zona Dobrogea

08 Apr 2024 450

Cod galben la malul mării Temperaturi și condiții meteo pentru Constanța în intervalul 02-03 aprilie 2024

02 Apr 2024 811

Vreme deosebit de caldă în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

01 Apr 2024 890