Comunicat de presă MAE Ministrul Bogdan Aurescu a participat la deschiderea anului universitar la Facultatea de Drept a Universității din București

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat joi, 1 octombrie 2015, la deschiderea anului universitar la Facultatea de Drept a Universității din București.
“Sunt foarte onorat să particip astăzi la deschiderea anului universitar la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti. (…).  De fiecare dată, la 1 octombrie, când trec pragul acestei Facultăți, mă cuprinde acelaşi sentiment de emoţie intensă ca în prima zi când am intrat ca student, acum – deja – 23 de ani. Astăzi vă vorbesc într-o dublă calitate – mai întâi ca profesor al acestei facultăţi de elită a învăţământului juridic românesc, și apoi ca ministru al afacerilor externe al României”, a declarat șeful diplomației române.
Ministrul Aurescu i-a încurajat pe studenți, cu acest prilej, să urmeze o carieră în diplomație, atrăgând atenția că “nu doar avocatura, magistratura sau notariatul sunt profesii juridice, ci și diplomaţia este o profesie juridică. (…) Este singura profesie juridică care vă deschide calea către o contribuție directă la ridicarea profilului internaţional al României şi, prin asta, la o Românie respectată pe plan internaţional, mai sigură, mai prosperă pentru cetăţenii săi”.
“Dreptul internaţional este esenţial pentru o politică externă eficientă. Dreptul internaţional – am mai spus acest lucru şi o repet şi acum – trebuie să facă parte din codul genetic al fiecărui diplomat. (…). Pentru un stat de talia României, dreptul internaţional este cel mai bun instrument de maximizare a eforturilor de politică externă, de eficientizare a demersurilor diplomatice. Putem atinge obiective pe care altfel, prin instrumentele politice obişnuite, nu le putem obţine”, a arătat șeful diplomației române, care a amintit de reușita Procesului pentru Delimitarea Spaţiilor Maritime dintre România şi Ucraina în Marea Neagră la care a contribuit o echipă formată din diplomaţi jurişti absolvenţi ai Facultății de Drept a Universității din București.
"În 2009, România a obţinut la Curtea Internaţională de Justiţie 9700 km² de spaţii maritime, folosind instrumentele dreptului internaţional, după ce negocierile şi eforturile politice au dat greş vreme de peste 40 de ani. Iar Echipa care a obţinut acest succes – unica extindere de jurisdicţie suverană a României de la Marea Unire din 1918 – a fost compusă (cu o singură excepţie) din diplomaţi jurişti absolvenţi ai acestei Facultăţi", a spus Bogdan Aurescu. 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Afacerilor Externe salută celebrarea Zilei Mondiale a Libertății Presei

03 May 2024 280

MAE Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza

01 May 2024 425

MAEAniversarea a 50 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Sultanatul Oman

01 May 2024 226

MAERepublica Bulgaria – timpi măriți de așteptare la trecerea frontierei rutiere bulgare în perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

01 May 2024 271

MAERepublica Elenă – Grevă în sectorul transportului public

01 May 2024 223

MAE Atenționare de călătorie în Grecia! Grevă în sectorul transportului public

30 Apr 2024 514

MAE Atenționare de călătorie în Bulgaria pentru perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

30 Apr 2024 1217

Atenționare de călătorie pentru Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, emisă de MAE

30 Apr 2024 445

MAERegatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord - Perturbări ale activității poliției de frontieră din aeroportul Heathrow/Londra

30 Apr 2024 265

MAEUngaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 269

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 343

MAEParticiparea secretarului de stat Janina Sitaru la reuniunea de lucru interinstituțională pe tematica UNESCO

26 Apr 2024 297

Atenționare de călătorie pentru Franța! Anunțul MAE

24 Apr 2024 429

MAERepublica Franceză - Posibile perturbări ale traficului aerian

24 Apr 2024 340

MAE Unul din grupurile de români blocate în aeroportul din Dubai, a revenit în România

18 Apr 2024 456